USL a semnat cu ungurii un acord înainte de alegeri | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaPolitica interna USL a semnat cu ungurii un acord înainte de alegeri

USL a semnat cu ungurii un acord înainte de alegeri

scris de A.H.
6 afisari

Preşedintele PNL Crin Antonescu, co-preşedinte USL, a afirmat că Uniunea Social Liberală a semnat, înainte de alegerile parlamentare, dar după referendumul pentru demiterea preşedintelui, un acord de guvernare în comun cu UDMR, care nu a fost respectat după alegeri ”deoarece partea maghiară nu a fost un partener corect”.

Da, a existat un asemenea acord. Era un angajament de intenţie pentru guvernare în comun, în raport cu care, de la momentul semnării şi până la încheierea campaniei electorale foarte multe lucruri nu au decurs în conformitate cu spiritul de acolo şi care, din punctul meu de vedere, cel puţin, pentru mine şi pentru PNL, a însemnat dezlegarea de acest angajament„, a declarat,  în cadrul unei emisiuni, la Realitatea TV, liderul liberal.

Acesta a adăugat că UDMR nu a fost cooptat la guvernare nu datorită procentului electoral obţinut de USL, ci pentru că nu a fost un partener corect.

Practic nu se putea şi nu se putea nu pentru că am luat 60-70% ci pentru că UDMR-ul nu a fost un partener corect nici măcar din momentul semnării sau, mă rog, din momentul fixării acelui angajament„, a precizat Antonescu adăugând că acordul nu era unul „de largă notorietate”, fiind cunoscut doar de cei trei semnatari: Crin Antonescu, Victor Ponta şi Kelemen Hunor.

Preşedintele PNL a dat ca exemplu negativ poziţia UDMR faţă de articolul 1 din Constituţie. „Şi unii şi alţii ştim că prezenţa cuvântului „naţional” acolo nu face viaţa oamenilor din România, unguri sau români, mai bună sau mai rea. Dar o minimă înţelegere în acest spirit putea să existe sau măcar un răspuns. Ori răspunsul a fost: noi vrem ministere”, a punctat Antonescu.

3 comentarii

BULA 19-12-2012 - 09:30

Ungurii o stiu pe-a lor si noi pe-a noastra. Suntem nemiscibili, ca apa si uleiul.

ValVerde 19-12-2012 - 15:27

Sint foarte miscibil cu unguroaicele.
Tu, ….treaba ta…

Mircea 19-12-2012 - 17:47

Ha,Ha…..

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult