Acasa Actualitate-InternaPolitica interna USL se prezintă la Cotroceni pentru a-l atenţiona pe Băsescu

USL se prezintă la Cotroceni pentru a-l atenţiona pe Băsescu

scris de P.C.R.
1 afisari

Uniunea Social Liberală va merge la consultările de la Palatul Cotroceni privind revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă a teritoriului României, a anunţat marţi preşedintele PNL Crin Antonescu, co-preşedinte al Uniunii.

daniel_constantin_crin_antonescu_victor_ponta_lideri_usl

foto: Agerpres

„Decizia noastră este de a ne prezenta la această întâlnire, nu pentru a discuta agenda pe care o propune preşedintele, cu subiecte care, conform Constituţiei nu se discută acolo, ci pentru a-i atrage atenţia şi a-l opri, dacă se poate, de la acţiuni foarte grave. Discuţia despre reorganizarea administrativ-teritorială a României este o discuţie de principiu, care trebuie purtată conform tuturor normelor din România şi din UE şi acţiunea în acest sens presupune nişte paşi care trebuie străbătuţi, nu poate fi în nici un caz aşa cum doreşte abuziv preşedintele României, expresia voinţei unui singur om, nu se poate realiza peste noapte, chiar dacă interesele electorale ale preşedintelui Băsescu şi partidului său o reclamă”, a afirmat preşedintele PNL Crin Antonescu, citat de Agerpres.

Victor Ponta, co-preşedinte al USL, le-a cerut reprezentanţilor Uniunii din teritoriu să organizeze referendumuri locale pe tema reorganizării teritoriale. „Ne adresăm astăzi tuturor reprezentanţilor USL în Consiliile Judeţene (…) de a organiza un referendum local în baza articolului 13, aliniat 3 din Legea Referendumului pentru ca locuitorii din judeţ să fie întrebaţi dacă susţin sau nu propunerea preşedintelui Traian Băsescu de desfiinţare a judeţelor”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis, vineri, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la Palatul Cotroceni, marţi, 21 iunie, la o discuţie cu privire la revizuirea Constituţiei şi reorganizarea administrativă a teritoriului României.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult