Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Vanghelie le-a promis românilor din America 10.000 de mititei

Vanghelie le-a promis românilor din America 10.000 de mititei

scris de D.S.S.
11 afisari

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, a declarat vineri, la întoarcerea din vizita pe care a efectuat-o în SUA, că a avut întâlniri cu foarte mulţi politicieni care reprezintă, la acest moment, „putere şi forţă în America„.

Vanghelie vrea sa le duca romanilor din SUA 10.000 de mici de la Cocosatu

Am avut întâlniri cu foarte mulţi politicieni, pot să vă spun că a fost tot ce a fost putere şi forţă în America.(..) Sunt mândru că România a fost strigată acolo de şase ori cu reprezentanţii care au fost acolo şi a fost un eveniment politic important. Acolo nu este ca la noi, politicienii sunt aplaudaţi şi s-a strigat numele fiecărui politician din sală şi a fost aplaudat, inclusiv eu, dacă asta este important să ştiţi. Discursul preşedintelui Obama a fost istoric. Din păcate, spun cu dezamăgire, mi-aş dori să avem politicieni aşa cu asemenea discursuri pozitive şi în România. Nu pot să comentez discursul lui Obama, a avut acelaşi impact pentru toată sala, se ridicau miliardari şi îl aplaudau, la fel şi pe Netanyahu. (…) Nu au o problemă că au 50, 60 de ani se ridicau de câte ori se spunea ceva care arăta că se fac unele lucruri pentru care ei dau bani„, a spus Vanghelie.

Acesta a arătat că a fost şi la comunitatea românilor din Washington, unde a avut o întâlnire „foarte frumoasă„.

Bineînţeles că românii sunt supăraţi pe reprezentanţii noştri din România, nu dintr-un partid, din toate partidele, dar încercăm să îi ajutăm. Se chinuie de foarte mulţi ani să construiască o biserică, nu avem o biserică acolo la Washington. Am discutat cu părintele, cu reprezentanţii de la ambasadă. Iarăşi un lucru foarte important este că deja se concretizează prima întâlnire. Am avut întâlniri punctuale cu mai multe agenţii ale statului american, una cea mai importantă este agenţia statului federal care dă credite pentru companiile americane care vin să facă investiţii în alte ţări. Deci sunt dispuşi, deschişi să plătească anumite studii de fezabilitate pe banii lor. (…) O să discutăm despre cartierul Ghencea, blocurile din sectorul 5 care trebuie să le adaptăm. Se pune baza pentru investiţii, se discută despre studii de fezabilitate pentru a rentabilitatea proiectului. Discuţiile avute au fost foarte bune, vreau să mulţumesc ambasadorului României care ne-a invitat la ambasadă şi a dorit să vadă că sunt consecvent„, a declarat Vanghelie.

Întrebat de presă despre viziunea americană în ceea ce priveşte scutului antirachetă, Daniel Marian Vanghelie a spus că „este o oportunitate foarte mare pentru noi„.

Montarea scutului antirachetă cred că este o şansă pentru România dacă ştim să jucăm această şansă, pentru ce a făcut România în parteneriatul strategic. Ei tratează serios acest lucru„, a spus liderul PSD Bucureşti.

Întors din SUA, Vanghelie a mai spus că a aflat cu satisfacţie că mulţi românii lucrează cu succes chiar în Guvernul SUA, „pe diferite paliere”.”Sunt oameni care sunt bine pregătiţi şi şi-au găsit locul„, a completat Vanghelie.

Edilul de la sectorul 5 a mai declarat că în SUA a vizitat Muzeul Holocaustului, al cărui director este un tot un român.

El a promis românilor de acolo că la următoarea vizită le va duce din ţară 10.000 de mici.

 Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, le-a promis reprezentanţilor comunităţii româneşti de la Washington, cu care s-a întâlnit la un picnic, că, data viitoare, le va duce într-un frigider „5.000-10.000 de mici de la Cocoşatu”.

Marian Vanghelie a negat, pe de altă parte, informaţiile apărute în presa din România conform cărora ar fi plătit 300 dolari să se poată întâlni cu preşedintele SUA.

Marian Vanghelie a mărturisit că nu şi-a luat cadouri din SUA, pentru „că nu a avut timp”.

O delegaţie de parlamentari şi europarlamentari ai PSD Bucureşti, condusă de preşedintele organizaţiei, Marian Vanghelie, a efectuat o nouă vizită la Washington, la invitaţia pe care a primit-o din partea A.I.P.A.C., Asociaţia Evreilor Americani.Vanghelie a explicat că a avut o întâlnire şi la N.D.I. (National Democratic Institute), unde a discutat, între altele, problema romilor din sectorul 5 al Capitalei.

Un alt scop principal a constat în întâlniri cu mari companii americane, respectiv fonduri de investiţii guvernamentale, cărora le-a fost prezentat proiectul eco-cartierului ANL Ghencea, care va fi realizat de Primăria sectorului 5, în colaborare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi cu Ministerul Apărării Naţionale.

1 comentariu

Pribeagul 27-05-2011 - 21:56

Doua destine: goagalul Vanghelie, un om care zice ca slujeste comunitatea, si multi titratul Nastase, un om care se pare ca beleste prazul.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult