Pesedistii au inceput sa se agite de luni: senatorul Vasile Ion a fost schimbat din fruntea PSD Buzau si de suparare a plecat din partid, demisionara Carmen Moldovan, deputat, a revenit in PSD, iar seful Consiliului Judetean Buzau Victor Mocanu, care la un moment dar devenise fan Traian Basescu a revenit la sentimente mai bune in privinta partidului lui Ion Iliescu.
Senatorul Vasile Ion a acuzat conducerea PSD ca a fost judecat intr-un mod stalinist, la propunerea presedintelui PSD, Victor Ponta, impricinatul nefiind nici macar invitat la sedinta in care s-a decis revocarea sa din functie.
“Fac precizarea ca sunt unul dintre membrii fondatori ai acestui partid, astazi nu am fost invitat la BPN, am aflat din presa ca urmeaza sa fiu revocat in stilul stalinist, adica esti impuscat si pe urma intrebat daca cumva esti vinovat. Am constatat deci ca, la propunerea presedintelui partidului, acest lucru s-a realizat (revocarea de la sefia PSD Buzau-n.r.). La argumentele mele ca sunt aparati oameni care incalca legea n-am gasit niciun raspuns. Constat ca ierarhiile nu sunt de niciun fel respectate si probabil ca alte interese, care ma depasesc, in niciun caz interesele politice ale acestui partid sunt puse in discutie in momentul de fata”, a spus Vasile Ion. “Nu stiu ce mi se invoca, sunt unul dintre cei care a facut performanta in PSD in acesti 20 de ani, mi-am sacrificat foarte multe lucruri din viata, dar constat ca sunt judecat lapidar si la propunerea unor oameni pe care i-am respectat si i-am stimat”, a mai spus senatorul. Intreabat la ce persoane se refera atunci cand vorbeste de indivizi certati cu legea, senatorul a invocat numele primarului municipiului Buzau, Constantin Boscodeala. Vasile Ion a mentionat ca va ramane independent si nu se va alatura nici grupului UNPR si nici PDL.
In replica, seful PSD Victor Ponta a spus: “Uitati-va la mine cat de stalinist arat, numai domnul Boc cred ca poate sa-si inchipuie ca sunt procuror comunist sau stalinist”. Ponta a recunoscut ca propunerea de revocare a lui Vasile Ion din fruntea PSD Buzau i-a apartinut.
Imediat dupa plecarea senatorului Vasile Ion deputatul Carmen Moldovan a anuntat ca revine in partid. Ea a admis ca motivul principal al plecarii sale din partid a fost legat de senatorul Ion. “Am decis sa ma intorc acasa”, a adaugat Moldovan, precizand ca vrea sa fie alaturi de primarul Constantin Boscodeala. Seful CJ Buzau Victor Mocanu s-a grabit sa salute decizia PSD de a-l inlocui pe Vasile Ion, desi “poate e cam tarziu”.
0 comentariu
Iar ai uitat să-i schimbi dabărele lu’ nea Ion ? Ia uită-te ce i s-a năzărit acuma ! Vrea milioane ! … ce să faci, bre cu iei ? Îi iei ,,dincolo” cu mata ? … Hai, fă, Marieto şi ocupăte de iel, saracu, că iar începe să bata cu farfuria în calorifer şi scolă iar vecinii din somn ! Da-i, Doamne iarta-ma, camionu’ ăla de plastic şi mingea de pin-pong să se joace de-a Canalu’ !