Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Verdict MAI: Interdicție pentru mai mulți membri Jobbik

Verdict MAI: Interdicție pentru mai mulți membri Jobbik

scris de C.S.
0 afisari

Mai mulți cetățeni ungari, membri ai partidului Jobbik și ai altor patru formațiuni cu caracter extremist, au fost declarați indezirabili de autoritățile române. Decizia MAI le interzice, astfel, complet accesul pe teritoriul țării noastre.

Interdicție pentru mai mulți membri Jobbik.

Referitor la preşedintele Jobbik, Vona Gabor, purtătorul de cuvânt al MAI a spus că nu poate furniza informaţii, pentru că pe rolul Ministerului Public se află, în faza implementării, o cauză penală.

„În urma activităţii de evaluare a riscului la adresa ordinii publice şi a securităţii naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale ale legislaţiei comunitare, autorităţile române competente au luat decizia instituirii unor măsuri preventive în vederea preîntâmpinării unor evenimente de natură a afecta ordinea publică şi securitatea naţională. Astfel, au fost instituite măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României şi s-a solicitat instanţei competente declararea ca indezirabili pentru un număr de cetăţeni ungari, care desfăşoară în ţara noastră activităţi cu caracter extremist în favoarea organizaţiilor Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate, Oastea Haiducilor şi Jobbik”, a declarat Dajbog.
Despre aceştia, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, s-a stabilit „cu certitudine că sunt implicaţi în activităţi de natură a justifica măsurile dispuse în condiţiile legii”.

Poliţia Română a anunţat anterior, tot vineri, că aproape 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi pentru a asigura ordinea şi siguranţa publică în 15 judeţe, la evenimentele organizate în perioada 15 – 17 martie pentru sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 15 – 17 martie, în 56 de locuri din 15 judeţe ar urma să aibă loc manifestări prilejuite de sărbătorirea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. La aceste evenimente vor participa, conform estimărilor organizatorilor, aproximativ 30.000 de persoane.

Preşedintele Traian Băsescu le-a transmis, joi, un mesaj politicienilor maghiari care se anunţă în număr mare în România în următoarele zile, că „oricine poate fi cu uşurinţă expulzat în plin sejur de pe teritoriul României, dacă nu respectă legile şi Constituţia”.

Şeful statului i-a averizat pe politicienii maghiari „să aibă în vedere că statul român nu va tolera mesaje care să contravină Constituţiei României”.

56 comentarii

salut 14-03-2014 - 22:02

In sfarsit !

pathfinder 14-03-2014 - 22:09

DA!

Nu stiu de cand ai plecat dar Bucurestiul e oras.
Buda-Pest e amintire de oras.

ValVerde 14-03-2014 - 22:19

Citate din boul salut cind Basescu propunea exact asta:

„Parlamentul sa faca ce? Sa interzica un partid din alta tara? Dumnezeule, asta-i total dement”

„Mai inceato, nu poti cere ” sa se interzică prezenţa în România a membrilor acestei formaţiuni”, ca asa te-ai sculat peste noapte.”

„Ca dementul national se trezeste maine, poimaine si declara in afara legii (pe teritoriul Romaniei) Partidul Laburist. De ce? C’asa a visat muschiul lui !”

Parlamentul sa-i raspunda asa:

“Pune tu serviciile alea sa lucreze mai mult pentru Romania si mai putin pentru tine, sa urmareasca extremisti unguri, nu bolnavi de Alzheimer romani, pune DNA-ul sa se ocupe de astfel de cazuri, nu de caltabosii adversarilor politici … si mai vedem”

In rest, e o coincidenta remarcabila cum Jobbick-ul asta a fost frecventabil pana acum, si deodata, taman cand Ponta s-a aliat UDMR (nu spun ca apreciez asta!)…din nimic, acelasi Jobbick a devenit “bun de a fi interzis”.

Dementul probabil ca isi inchipuie ca sunt toti ca sluga de Cluj, mananca orice sparcaiala scoate. Iaca nu !”

Hhahahahahhah 🙂 🙂
Azi zice: „In sfirsit !”

pathfinder 14-03-2014 - 22:38

🙂

salut 14-03-2014 - 22:47

Si ce n-ai inteles, muyere?

Daca ma citezi, ca esti incapabila sa zici ceva, doar pui contre de bolnava mintal, citeaza-ma corect: si postarea si contextul:

Uite muyere, cum minti ca o nesimtita:

„Mai inceato, nu poti cere ” sa se interzică prezenţa în România a membrilor acestei formaţiuni”, ca asa te-ai sculat peste noapte. Individual, pe baza de fapte concrete, sau la discretie, unul cate unul, poti sa-i alungi pe toti. E alta poveste.

Asta-i intreg paragraful meu. Tu ai pus doar partea care ti-a convenit si ai scos exact partea care confirma 100% ca am avut dreptate din prima secunda (partea in bold ai sters-o, muyere bolnava psihic)

Asta te rodea? Ca am avut dreptate? D’aia imi urmaresti postarile, muyere isterica? Cum se face ca toti bolnavii mintal sunt basisti?

urbos 14-03-2014 - 22:50

E tipic pentru lindic. Si rujatu…vai de capu lui!

pathfinder 14-03-2014 - 22:52

Get a real woman!

urbos 14-03-2014 - 22:54

Tanti Mita ai guitat ceva, englezito?
Jartea penibila.

pathfinder 14-03-2014 - 23:02

Ai vrea tu jardea…

pathfinder 14-03-2014 - 22:51

Nimeni in lumea asta nu are cum sa citeze contextul.
Tu baga acolo…

salut 14-03-2014 - 22:59

Ce zici mai rujatule? D’aia esti basist, ca mergi cu prostia pana in panzele albe, nu-i asa? Nresimtirea aia de rujat nu te lasa sa admiti evidenta ce o ai in fata ochilor, nu?
Asa face basistu’: nu-i adevarat ce vede, e adevarat ce-i spune Basescu, sau vreo gloaba isterica basista.
Du-te mai rujatule, du-te !

pathfinder 14-03-2014 - 23:01

Te repeti.
Nu ai spus nimic.
Inceri sa bagi mizeria sub covor.

pathfinder 14-03-2014 - 23:03

Scuze
Android

salut 14-03-2014 - 23:05

Am zis mai bolnavule. Am pus si litere ingrosate. Da’ partea cu cititul e mai dificila la necititi d’astia ca tine. D’aia te uiti ca prostul si nu intelegi un fir logic simplu, elementar.

pathfinder 14-03-2014 - 23:09

Bold.
Necitit?
Ma faci sa rad.
Citeaza contextul!

ValVerde 15-03-2014 - 03:09

„Individual, pe baza de fapte concrete, sau la discretie, unul cate unul, poti sa-i alungi pe toti. E alta poveste.”

===

Iar executi dansul ploii’n jurul cozii, mai poponete ?
Ceea ce zici tu acolo e irelevant pentru ca:
1. te referi la cei de pe teritoriul Romaiei („ii alungi”)
2. ii relationezi la fapte concrete.

Esti pe linga, pentru ca ce a facut MAI este EXACT ce ziceai tu in segmentul citat:

„Mai inceato, nu poti cere ” sa se interzică prezenţa în România a membrilor acestei formaţiuni”, ca asa te-ai sculat peste noapte.”

Au facut o lista cu persoane indezirabile, carora le interzice intrarea in Romania.
Pe intelesul tau: „au interzis prezenta in Romania a membrilor acestei formatiuni”…e drept ca nu stiu daca decizia a fost luata in timpul noptii.

Pacaliciule analfabet, nu e asa ca ai o parere buna despre tine ?
Te inseli. (Nu ca ar fi ceva nou pentru tine)

salut 15-03-2014 - 04:26

Mai muyere isterica, ai inteles fix cat te duce capul. Atata poti, atata intelegi. Daca nu minteai de prima data, te lasam in pacea Domnului.

Eu am renuntat. Ai castigat. E realmente ridicol sa continui dialogul cu o criza de isterie, sa incerc sa conving criza fie si de cel mai elementar lucru.
E ca tine, muyere isterica. Multumita? Acum ma lasi?

ValVerde 15-03-2014 - 06:22

🙂
Te las !
Nu te intrista ca toata lumea te lasa…tu ai sa te placi mereu.
Consolare: sora lui stanga e cea mai fidela iubita…n-o sa te lase niciodata (decit daca cazi din pat pe ea si o rupi…dar se repara ea…)

digital 14-03-2014 - 22:11

păi la meciul Naționalei cu ungaria au fost mobilizați peste 5000 de polițiști și jandarmi versus 3000 de fani unguri, iar la 30,000, mobilizează 1000 de polițiști?!
te doare mintea cu găinarii ăștia!

ValVerde 14-03-2014 - 22:22

” păi la meciul Naționalei cu ungaria au fost mobilizați peste 5000 de polițiști și jandarmi”

===

Si tot n-am dat gol…..

digital 14-03-2014 - 22:36

ce vorbești mă pullette!

Pungescu Gazian 15-03-2014 - 00:07

CATRE JOBIC SI TOT FELU DE HAIDUCI

Nu va lasati fraieriti de MAI, veniti la Pungesti, va ascundem noi!

Tache 15-03-2014 - 06:17

„In Rusia trăieşte poporul rus, iar poporul rus nu admite niciun afront al unei minorităţi; acestea trebuie să respecte Rusia, pe ruşi şi legile, fără să ceară favoruri speciale sub pretextul că sunt discriminaţi; CINE FACE ASTFEL, ESTE INVITAT SĂ PĂRĂSEASCĂ IMEDIAT RUSIA!!! Nu Rusia are nevoie de minorităţi, ci ele au nevoie ca Rusia să-i primească, ofere adăpost, locuri de muncă şi hrană; în Rusia traiesc doar ruşi!”. Vladimir Putin

ValVerde 15-03-2014 - 06:19

Primitiv !

UnUL 15-03-2014 - 07:27

Primitiv, da, dar tipic rusesc.

Mircea 15-03-2014 - 07:32

Din pacate nu e singurul primitiv. Mai au si altii asemenea exemplare, de exemplu Primul ministru al Australiei, Kevin Rudd. Nu-i mai dau citatul ca mi-e rusine.

Tache 15-03-2014 - 08:34

‘IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT.. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali, we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.’

‘This culture has been developed over two centuries of struggles, trials and victories by millions of men and women who have sought freedom’

‘We speak mainly ENGLISH, not Spanish, Lebanese, Arabic, Chinese, Japanese, Russian, or any other language. Therefore, if you wish to become part of our society. Learn the language!’

‘Most Australians believe in God. This is not some Christian, right wing, political push, but a fact, because Christian men and women, on Christian principles, founded this nation, and this is clearly documented It is certainly appropriate to display it on the walls of our schools. If God offends you, then I suggest you consider another part of the world as your new home, because God is part of our culture.’

‘We will accept your beliefs, and will not question why All we ask is that you accept ours, and live in harmony and peaceful enjoyment with us.’

‘This is OUR COUNTRY, OUR LAND, and OUR LIFESTYLE, and we will allow you every opportunity to enjoy all this. But once you are done complaining, whining, and griping about Our Flag, Our Pledge, Our Christian beliefs, or Our Way of Life, I highly encourage you take advantage of one other great Australian freedom, ‘THE RIGHT TO LEAVE’.’ ‘If you aren’t happy here then LEAVE. We didn’t force you to come here. You asked to be here. So accept the country YOU accepted.’

Julia Gillard, prim-ministresa a Australiei

UnUL 15-03-2014 - 08:50

Mda, dar australienii ăștia căzuți de pe lemne sunt niște nefericite excepții; la ruși asta a fost întotdeauna o politică de stat.

Ionel 15-03-2014 - 09:02

in cel mult doua saptamani se face mobilizarea generala si in mod sigur o sa faci lectii de etica si civilizatie europeana cu un AKM in Harghita. Dupa care o sa te trimita prin Buceac sa te lupti cu armata rusa si ucrainiana. DAr oricum, mobilizatii vor intra in doua categorii: normali din fraierii de genul tau si specialii din copiii de parlamentari si ministrii care vor sta undeva prin Monte Carlo la ruleta, plaja si la agatat . In prima zi ginerele lui Basescu se va oferi voluntar cu cateva geamantane pline cu suveniruri direct in tarile calde.

Tache 15-03-2014 - 09:04

Toti potentialii imigrantii care n-au reusit sa treaca testul de limba engleza au fost respinsi. Au fost expulzati deja o multime de imigranti din Australia.

Si Canada si-a inasprit conditiile de imigrare, adaugand testele de limba engleza sau franceza.

Masuri de minima autoprotectie, chiar daca unor minoritari dementi de anumita religie nu le place asta.

Antibasistul 15-03-2014 - 14:55

In Australia exista emigranți care traiesc impreuna si vorbesc numai limba lor, mulți romani nu stiu limba engleza, acolo, pentru ei, eu am fost translator platit de statul australian!

ValVerde 15-03-2014 - 15:05

Ce-o sa te faci, mai Huhule, daca vin si romanii cu o lege din asta si obliga oamenii sa stie sa vorbeasca romaneste??!!
Pai nu-ti iei translator cind te duci la piata ? Iti iei !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 15-03-2014 - 15:18

H’reatzi ai dreaq de hyene si sacali,
L’atzi simtzith pe val ca …mache’larde ,
Si soo pe el, ca manca …poola !
Ce …ma’h , mananca a lui …
Nu pe a v’hoastre sacalilor, hyenelor ,
Starea larvara post darwiniana, din bhoulean
Saliut , muska !
Muska …phoola!

ValVerde 15-03-2014 - 15:20

E o diferenta fundamentala intre ce zice maimutoiul de Putin si ce zice zaltata asta.

Putin se refera la minoritati, grupuri sociale care traiesc acolo de sute si sute de ani, cetateni rusi, care ar trebui sa aiba drepturi egale cu cei de etnie rusa.

Scuipa-n floci din Australia („cladita pe principii crestine” de criminali si alte rejectii sociale) se refera la emigranti recenti si la conditiile necesare pentru obtinerea cetateniei.
E discurs gaunos, probabil inaintea vreunei alegeri. Imigrantii aia, odata ajunsi cetateni, vor vota si ceea ce zice matracuca va avea intrare la o minoritate din ce in ce mai mica.
Cretinii crestini fundamentalisti de dreapta.
Sa arunce o privire in US, unde republicanii sunt pe cale de a deveni un partid minoritar.

Antibasistul 15-03-2014 - 15:52

imigranți, nu emigranți

Antibasistul 15-03-2014 - 15:59

Clujanule basist Val-Mache, in Australia am trait cinci ani, ca translator, îți garantez ca nimeni nu-i obligat prin nici o lege sa învețe engleza!!!!!!!!!!

PS: MAI ALES NIMENI NU E EXPULZAT PE MOTIV CA NU STIE ENGLEZA, TACHE NU E BINE INFORMAT!

Antibasistul 15-03-2014 - 16:23

Nu am fost tot timpul translator, la inceput am studiat intensiv engleza la Universitate, am fost si șomer…

Antibasistul 16-03-2014 - 09:51

Tache nu esti bine informat, NIMENI NU E EXPULZAT DIN AUSTRALIA PE MOTIV CA NU STIE ENGLEZA!

Tache 15-03-2014 - 08:59

Primitiva este prostia ta din cap ! Valabil si pentru UnULica.

UnUL 15-03-2014 - 11:40

Prostia este sinonimă cu rusofilia, Tăchiță.

mircea 15-03-2014 - 11:56

ai sa mori inecat in balega,dar cu Petru I,Tolstoi,Mendeleev,Lobacevschi………..si ceilalti ce faci.Sa vede de la o posta ca esti o derivatie primara culturii activistului da PMR;PDL si PMP

Tache 15-03-2014 - 12:25

UnULica, e timpul sa-ti deschizi orizonturile culturale !

http://www.youtube.com/watch?v=UztvHr_pKAs

salut 15-03-2014 - 15:03

Ah, nu, Mai Nulitate,”…filia” denota un spirit superior (banuiesc ca nu intelegi la ce ma refer, dar nu scriu pentru tine sau alte Vaci Verzi.). Numai „…fobia” denota primitivism. Dar si primitivismul asta are nuante.
Nu poti spune despre un limbric ca e „primitiv”, ca elementele de combaratie sunt doar alti limbrici. Asta-i si cauza pentru care nu te-a numit nimeni „primitiv”, tu esti mai degraba „uitat de evolutie”.

UnUL 15-03-2014 - 15:17

@Celor 2 boi de mai sus
Voi relua – cu unele „variațiuni” ce îi scriam nu de mult lui Tache. Nu mă voi obosi să reformulez, pentru că mi-am exprimat destul de clar punctul de vedere în respectivele postări
Ceea ce nu înțeleg totuși că unii nătărăi ca voi mustesc de antiamericanism – deși americanii nu ne-au făcut niciodată niciun rău, dimpotrivă, în vreme ce rușii….

Am avut întotdeauna o tenace – dar firească – aversiune față de ruși. În special față de guvernanții care – indiferent de regim, fie că a fost vorba de țari, pe prim secretari ai PCUS sau de președinți aleși „democratic” ca țarul Putin – au purtat o politică imperialistă, de dominație, cotropire și jaf a teritoriilor vecine, dar și față de „mujicul” de rând, care nu se simte bine decât sub dictatură, condus și dominat de un „tătuc”. Aceștia sunt și acum în coasta noastră, mențin o armată în Transnistria ca forță de dominație și de șantaj în regiune, întrețin amenințarea, instabilitatea și dezechilibrul..
Cum scriam deja, cred ca un român (dar poate nu ești asa ceva!) trebuie să aiba grave deficiențe psihice sau o necunoastere totală a istoriei pentru a-i admira sau iubi pe ruși (Evident, nu mă refer aici la poporul rus – deși acesta este destul de tîmpit, de abrutizat și de inert, cu rare excepții! – ci la imperialismul rus, care a rămas apropape același de-a lungul timpului. Europa occidentală (inclusiv Germania invinsă!) și-a revenit destul de rapid din punct de vedere economic dupa război DOAR datorită sumelor enorme de bani donate de americani prin planul Marshall. Asta în timp ce Rusia jefuia fără milă România și celelalte țări ocupate și instaurase aici regimuri comuniste totalitare și lagare de concentrare de tip stalinist, unde a dispărut întreaga elita politică si intelectuală a acestor țări. (De altfel foarte multe din dramele istoriei noastre – inclusiv rana încă vie care este republica Moldova – ni se trag de la ruși!) Americanii au facut destule greșeli de-a lungul istoriei, dar au o contribuție majoră în instaurarea democrației în lume. Rusii nu au instaurat decât haos, teroare si dictatură.
IMPERIALISMUL RUS ESTE DEZGUSTĂTOR ȘI MULT MAI PERICULOS DECAT CEL AMERICAN – și, evident, mult mai aproape de noi, deci mai amenințător!. ÎN DECURSUL TIMPULUI EL A RUPT BUCĂTI DIN ROMANIA, NE-A „FERICIT” CU COMUNISMUL, cu pușcăriile și lagărele lui de concentrare ȘI SE HRĂNEȘTE ÎN CONTINUARE CU TEROARE ȘI AMENINTARI. E TIMPUL SĂ LI SE DEA PESTE BOT ACESTOR TICĂLOȘI.

Am tot respectul marea cultură rusă. Literatura cu Pușkin, Lermontov, cei 2 Tolstoi, Dostoievski sau mai recent Esenin Bulgakov, Soljenițin, etc. (nu am de gând să dau lista completă ; ar fi imposibil!), dar și muzica și pictura au dat câteva nume imense culturii universale. Tăchiță îmi amintea cândva (lucru pe care îl știam de altfel prea bine) că primul rudiment de constitușie din principatele române au fiost „regulamentele organice, datorate rușilor. Iar faptul că multă vreme am fost un popor francofon li se datorează tot lor (aristocrații ruși vorbeau între ei în franceză). Dar asta nu schimbă esența problemei. Iar principatele române au intrat în modernitate când s-a abandonat modelul rus (în armată, legislație, etc.) în favoare modelului occidental (franco-belgian).
Și, cum spuneam, imperialismul rus a vizat întotdeauna teritorii străine, anexând țările baltice, rupând hălci din Polonia, din România, etc. asuprind p o p u l a ț i i l e locuitoare pe teritoriul „imperiului”, amestecând naționalitățile ca să le țină mai bine sub călcâi, sufocând orice formă de democrația și de exprimare liberă a opiniilor, ținând 40 de ani sub jugul lor o jumătate din Europa, domnind prin forță, amenințare și teroare, implantând în toate țările subjugate sistemul „gulagului”, ucigând fără milă pe oricine încerca să li se opună (și nu numai!)
Pentru România, infimele benfeficii administrative și culturale de pe vremea Regulamentelor Organice nu pot compensa nici pe departe toate relele pe care le-au abătut rușii asupra noastră. Cum scriam deja, rușii ne-au cotropit de câte ori au putut, au jefuit țara, ne-au furat Basarabia și Bucovina, ne-au aduc comunismul cu închisorile, lagărele de concentrare și sutele de mii de morți și de vieți distruse, cu naționalizările (citește furtul ticălos) al averilor agonisite de generații, etc……
Iar faptul că poporul acesta a degenerat, a devenit avid de câștiguri fără muncă și de învârteli, etc. e și din cauza celor 45 de ani de comunism.
În „Memoriile” lui, Gheorghiu scrie – și are perfectă dreptate: „…atomatiquement, chez nous, tout malheur vient de l’Est. De la Russie.”

UnUL 15-03-2014 - 15:23

@Salaud, dacă ești de părere că admirația tâmpă față de o țară care nu ne–a adus decât rele de-a lungul istoriei noastre (repet: pun în paranteză aspectul cultural) îți pare a denota un spirit superior și nu o imbecilitate crasă, e treaba ta. Dar tot cretin și mârlan rămâi.

mircea 15-03-2014 - 15:43

mare BOU retard la fel ca strabunii tai care au fost slugi la huni,bine ca ne satura toate natiile asa zise cilivizate si dezvoltate cu carne stricata,pe care o platim cu produse alimentare ECO si importuri masive din industria mortiichimico-farmaceutica.care a fost atitudinea ta cand faceai spume ca romanii au vandut carne de cal si toata europa se plangea ca au fost mintiti,dar acun nici o mica stire ca europa a vandut in Romania carne stricata.De sifilisul a ajuns in Romania cu ajutorul curvelor Unguresti,via Ardeal

UnUL 15-03-2014 - 16:45

☻☺☻☺☻☺☻☺☻☺
Fără idioți lumea ar fi incredibil de plictisitoare.

UnUL 15-03-2014 - 18:07

@Degețel
Nu pierzi nicio ocazie să te bagi ca musca-n zăr și să te faci de cacao, nu-i așa?

salut 15-03-2014 - 20:44

Esti si sluga, si necitit, si nesimtit si tradator.

1) Sluga pentru ca iti cauti in permanenta un stapan caruia sa-i lingi curul.
In cazul de fata, americanii, pe care nu-i vezi in articol, nu i-a pomenit nimeni pe undeva prin vreo postare; singura legatura e facuta de mintea ta de dement pentru care daca nu ragi ca apucatul „huo rusii”, esti „antiamerican.”

2) Esti „necitit” pentru ca relatiile romanilor si entitatilor statale romanesti (nu stii ce-a alea, neamul tau a slugarit ungurii pana la inceputul secolului 20, de aici ti-a ramas gena de sluga.) cu rusii si Rusia sunt infinit mai complexe decat samponul cu care ti-ai spalat creierasul minuscul. Amintesc la repezeala, prima „Constitutie” a romanilor (Regulamentele Organice) si independenta Romaniei.
(imi dau seama ca cele de mai sus, „Constitutie” si „Independenta” suna ca o injuratura pentru un basist care aplauda orice batjocura la adresa actului fundamental al unei natiuni si o sluga de Cluj ce se trage dintr-un neam mentinut in stadiul de iobag pana in secolul 20. Deci, astept injuraturile de raspuns.)

Sa revin, sa nu zica lumea ca vorbesc fara argumente:

3) „nesimtit” se refera la caracterul slugii – iar aici nu este loc de indoiala; sluga, prin natura ei e nesimtita, mincinoasa si invidioasa. Oricine citeste sirul de postari de mai sus observa un lucru simplu: desi actiunile din zilele astea ale Rusiei – evident, doar prin coincidenta – sunt net favorabile Romaniei, o UKR mai mica fiind exact ce-si poate dori Romania referitor la zona de descreierati nazisti de la nordul ei…
eiu …bine, nimeni nu face ode, imnuri Rusiei, lumea (cu exceptia slugilor demente, isterice, bolnave mintal) se exprima decent in directia asta.
Dar ce face sluga nesimtita, mincinoasa? Alege pe unul care nu are gene de sluga si nu are obisnuinta de a-si cauta stapan. Chestia asta devine un asa mare defect in ochii slugii mincinoase, incat il face pe ala „antiamerican”, minte si intoarce pe dos pur si simplu continutul postarilor aluia, inventeaza…ca sa-l expuna „oprobiului public” al altor dementi latrai basisti.

4) „Tradator” – evident, cand interesul Romaniei e sa fie o UKR mai mica si el ii injura pe aia care – inca o data, cu sau fara intentie – lucreaza pentru Romania, cand ii injura pe romanii (!!!) care apreciaza in interesul Romaniei si nu in interesul cine stie caror ciudati evenimentele ce se produc, etc. Cred ca asta s-ar duce cu lista romanilor nealiniati ” la mai marii zilei daca ar sti ca aia ii vor pedepsi intr-un fel pe astia.
Asa a facut si tac-so, probabil si bunica-su, etc…slugi cu pedigri, asa o sa faca si fi-so, daca sluga o fi puit.

BULA 15-03-2014 - 09:11

Ca sa vazi ! Tu de ce nu iei in casa ta niste boschetari, sa-ti impuna noi reguli si sa ti-o si traga ?

Mircea 15-03-2014 - 09:23

Sa impui niste reguli valabile pentru toti cetatenii (de exemplu sa cunoasca limba oficiala a statului) si sa spui ca …”în Rusia traiesc doar ruşi!” e o mare diferenta.

Tache 15-03-2014 - 09:31

Si in Canada traiesc doar canadieni. Anglofoni, francofoni si alofoni, dupa limba lor materna. Educatia asta se face incepand de la gradinita.

Mircea 15-03-2014 - 09:52

De acord cu educatia din gradinita, poate asa este la canadieni. Ce faci insa cu romanii adulti care se stabilesc acuma in Canada, cum le stergi limba romana din educatie ? Chiar daca indeplinesc pina la urma criteriile impuse crezi ca ei sunt canadieni „puri” ? Sunt canadieni in acte.

Tache 15-03-2014 - 09:38

In Canada nu exista decat scoli in limba engleza si in limba franceza. La fel si gradinitele. Educatia este foarte intensa si perseverenta, pana la varsta adulta. Niciun copil de imigrant nu mai este capabil sa vorbeasca, cat de cat corect, limba materna a parintilor sai. Nu exista nicio scoala in limba vreunei minoritati.

salut 15-03-2014 - 13:53

„In Canada….Niciun copil de imigrant nu mai este capabil sa vorbeasca, cat de cat corect, limba materna a parintilor sai”
============================
Total fals.

urbos 15-03-2014 - 13:35

De impus sa impui lu ma-ta, ma fiu de catea.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult