Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Voiculescu i-a păcălit iar pe liderii USL. La Senat majoritatea nu a trădat

Voiculescu i-a păcălit iar pe liderii USL. La Senat majoritatea nu a trădat

scris de P.C.R.
5 afisari

Moţiunea simplă pe politică externă, împotriva ministrului Teodor Baconschi, a fost respinsă, luni, la Senat, întrunind doar 60 de voturi „pentru”, 67 de voturi „împotrivă” şi o abţinere.

VOICULESCU

Dan Voiculescu

Prima parte a şedinţei de plen de luni a fost dedicată dezbaterii şi votării moţiunii cu „Politica externă este a României, nu a PDL„.

Cu 60 de voturi pentru, 67 împotrivă şi o abţinere plenul Senatului a respins moţiunea dezbatută, transmite Mediafax.

În prealabil, senatorii au optat pentru utilizarea votului secret electronic.

Anunţul privind rezultatul votului a fost făcut de preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Ministrul Teodor Baconschi a fost prezent la şedinţa de plen, transmite Mediafax.

Liderii USL au anunţat duminică că luni mai mulţi senatori ai Puterii vor trece în tabăra Opoziţiei, iar raportul de forţe din Senat se va schimba dramatic pentru actuala guvernare.

Rezultatul votului arată că visele lui Dan Voiculescu, Crin Antonescu (care vineri se repezise să anunţe  o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu) şi Victor Ponta rămân doar pe hârtiile pe care îşi face calculele conducerea USL.

Până la această oră niciun parlamentar al PDL nu a anunţat trecerea în Opoziţie, deşi Dan Voiculescu anunţa că vor fi destul de mulţi, încă de duminică.

14 comentarii

urbos 23-05-2011 - 23:19

De arestarile securistului pe care il lingi in dos ce zici ghertoiule? Au vreo legatura cu subiectul?
Ramai tot prost la sapa oricat te-ai zvarcoli sa te remarci, nu ti-am zis?

nik 24-05-2011 - 07:57

astia trei se imbata cu apa plata nu vor reusi nimic nici acum nici in viitor nu santeti credibil inafara de motiune si suspendare nu stiti nimic poporul vrea ceva concret exact ce voi nu aveti.

urbos 24-05-2011 - 09:25

Vierme, se strange latul.

Premosa 24-05-2011 - 08:26

E doar o chestiune de timp. Cei care asigura majoritatea PDL, si ma refer in special la UNPR, sunt dintre cei care actioneaza in functie de interesul personal. In curand isi vor da seama ca urmeaza un 2012 electoral si e de preferat sa paraseasca puterea.

urbos 24-05-2011 - 09:29

Cei de la UNPR sint mai loiali securistului decat multi pedalaci. Si asta pentru ca UNPR e spuma de securisti. TOTI, ABSOLUT TOTI sint securisti cu grade sau sanyajabili in ultimul grad, d-ai aau si trecut in tabara Betivului, la ordin. Asta a fost poate singurul lucru bun in perioada asta, tot ce era mai jegos a trebuit sa se adune ca sa poata forma chinuita majoritate a Betivului. Acum se stie cine sint.

Negativ 24-05-2011 - 17:11

USL are toate sansele rezonabile sa castige.

urbos 24-05-2011 - 17:33

USL nu are ce si cum sa castige. Ca timp va fi naparca securista Basescu in fruntea statului, NU VOR MAI EXISTA ALEGERI LIBERE.
Lepadatura trebuie inlaturata prin orice mijloace.

Bumerang 24-05-2011 - 08:46

Trecerea de la un partid la altul este gretoasa. In Germania se mai întâmpla din ani inpasti, sa treaca cate unul, insa in directie oarecum normala. Adică de la socialdemocrati la verzi, de la conservatori la liberali. In Romania nu exista partide ci grupuri de interese. Mitocanie prostie si incultura in rândul politicienilor. INDIFERENT ce coalitie se va face, rezultatul va fi acelasi.

petru21 24-05-2011 - 09:47

M-AM PLICTISIT SA AUD ACEASTA PLACA REFERITOARE LA VOICULESCU. OARE CAT DE GREU ESTE SA INTELEAGA UNII CA VOICULESCU NU A AVUT NICI O LEGATURA CU SECURITATEA.

Sincer 24-05-2011 - 11:10

Voiculescu stie ce spune….cred ca timpul isi va spune cuvantul!!

StockEx 24-05-2011 - 12:04

O sa vedeti ca Voiculescu stie ce spune. Degeaba va aruncati in afirmatii precum cele din articol. Eu zic sa mai asteptati putin.

cocojambo 24-05-2011 - 15:01

mai devreme sau mai tarziu isi vor da seama ca cel mai bine pentru toti e sa fie de partea usl-ului

Nashu 24-05-2011 - 15:38

Interesanta idee… Poti sa dezvolti un pic, sa fie mai clara aia cu „cel mai bine”…

CZC 24-05-2011 - 16:40

Cum va actiona acum UDMR? Ce mai zic americanii? “UDMR – partid corupt, misogin şi divizat.” Într-o telegramă confidenţială din 22 iulie 2005, oficialii ambasadei fac o radiografie amănunţită a liderilor maghiarilor din România. “UDMR – un partid „dealmaker” de centru, răsturnând coaliţiile majoritare când spre stânga, când spre dreapta.” … Kovacs şi Sogor „au admis pe şleau că există ceva adevăr în percepţia publicului că UDMR are o istorie a corupţiei şi că unii membri UDMR sunt reticenţi să susţină crearea unei agenţii anticorupţie puternică”. Kovacs a notat că „nu este vorba despre banii pe care ei îi au acum, ci despre primul milion pe care l-au făcut”.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult