Acasa Actualitate-InternaPolitica interna Vosganian arată cu degetul către Ponta: Premierul nu trebuia să ia banii primăriilor

Vosganian arată cu degetul către Ponta: Premierul nu trebuia să ia banii primăriilor

scris de A.B.
6 afisari

Varujan Vosganian crede că  Executivular fi trebuit să numere până la zece înainte de a emite OUG prin care a retras bani de la primării, act declarat neconstituţional. 

vosganianVosganian susţine că dacă Guvernul ar fi numărat până la zece înainte de a emite OUG 15/2012 , nu s-ar fi trezit în situaţia de a debuta atât de timpuriu cu „palmaresul” actelor socotite drept neconstituţionale. „Întâi de toate, am promis că nu mai dăm ordonanţe de urgenţă. În al doilea rând, cei care l-au sfătuit pe primul ministru că se poate să ia banii primăriilor, pentru că şi cei dinaintea noastră au făcut-o, l-au sfătuit greşit. Cei de dinainte, când au luat banii, au făcut-o după ce anul bugetar se încheiase, nu în timpul exerciţiului bugetar. E drept că puteau să lase primăriilor banii, nu aprob această măsură, mai ales că banii aceia daţi în 2008 aveau cam aceleaşi destinaţii, acoperirea datoriilor şi investiţiile. Dar, dacă voiau – şi, din păcate, au vrut-o – puteau lua banii necheltuiţi până la 31 decembrie 2008. Nu e cazul HG 255/2012 care nu avea nici un termen de decădere, deci era valabilă până la sfârşitul exerciţiului bugetar curent”, scrie Vosganian, pe blogul său.

Potrivit liderului PDL, o eroare nu poate fi îndreptată printr-o altă eroare. „Dacă facem ca ei, riscăm să ajungem ca ei. Noi trebuie să fim diferiţi, mai ales că vin nişte alegeri parlamentare la care vom cere românilor să voteze altceva decât ce au avut în ultimii trei ani. Iar acel altceva ne obligă să ne dezbărăm de încrâncenare şi să ne înţelepţim”, subliniază Vosganian.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult