Prefectul Capitalei: Dacă nu deschideam restaurantele, riscam să fim dați în judecată | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Prefectul Capitalei: Dacă nu deschideam restaurantele, riscam să fim dați în judecată

Prefectul Capitalei: Dacă nu deschideam restaurantele, riscam să fim dați în judecată

scris de Misu Andrei
30 afisari

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat luni, la radio RFI, că risca să fie dat în judecată de patronii de restaurante dacă nu decidea deschiderea acestora, după ce rata infectărilor a scăzut sub 3 la mia de locuitori în București. Prefectul a mai precizat că relaxarea a fost decisă în baza unei hotărâri de guvern care a fost semnată inclusiv de Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, care a criticat redeschiderea restaurantelor.„În realitate și noi suntem foarte îngrijorați de evoluția situației pandemice. Chiar am discutat cu domnul ministru anterior zilei de vineri, când am fost nevoiți să convocăm ședința comitetului municipal, am împărtășit îngrijorarea domniei sale, dar i-am explicat în mod foarte clar și franc și categoric că noi, ca structură administrativă, suntem obligați să punem în executare prevederile legale ale hotărârii de guvern pe care, ce să vedeți, cu zece zile înainte a emis-o Guvernul, cu zece zile înainte de ședința noastră de Consiliu. Acea hotărâre îl are printre co-autori pe Ministerul Sănătății și a fost semnată chiar de ministrul Sănătății. I-am explicat că, pentru a nu pune în executare aceste măsuri de relaxare parțială, avem nevoie de un nou act normativ, iar Ministerul Sănătății putea să intervină din timp pentru modificarea condițiilor de relaxare a anumitor activități economice”. a declarat Traian Berbeanu luni, la radio RFI.

foto: FACEBOOK

„Noi nu am avut opțiunea de a nu pune în aplicare prevederile aflate în vigoare în Anexa 3 din HG, pentru că în caz contrar, riscam ca operatorii din HORECA, știu eu, operatorii licențiați din domeniul jocurilor de noroc, chiar și organizatorii de spectacole, teatre puteau să ne acționeze în instanță, să ceară daune foarte mari și să câștige procesele în mod firesc, datorită reglementărilor legale la care am făcut referire, să le câștige în termene foarte scurte”, a mai afirmat prefectul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult