Acasa Actualitate-Interna Primăria Capitalei a dat startul înscrierilor în programul „Vacanţă activă în Bucureşti”

Primăria Capitalei a dat startul înscrierilor în programul „Vacanţă activă în Bucureşti”

scris de Misu Andrei
94 Afisari

Primăria Capitalei anunță că a dat startul înscrierilor în programul „Vacanţă activă în Bucureşti”, destinat copiilor cu părinţii la serviciu în intervalul 12 – 23 aprilie. Programul este destinat copiilor cu ambii părinţi la serviciu sau cu părinţi la muncă, în cazul celor din familii monoparentale. Municipalitatea precizează că iniţiativa nu se adresează celor cu părinţi în telemuncă. Pentru înscrierea în program, adulții vor semna o declaraţie pe proprie răspundere.

În intervalul de vacanţă suplimentară faţă de cea şcolară iniţială, Primăria Capitalei va pune gratuit la dispoziţie cinci spaţii pentru aproximativ 1.200 de copii cu vârsta cuprinsă între 4 şi 12 ani: Muzeul Copiilor, hub-ul educaţional Proedus de la AFI Cotroceni, Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului şi sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti transmis, luni, notează Agepres.

Înscrierile se fac începând de luni, iar confirmarea va fi primită în intervalul 8 – 9 aprilie. Participaţii vor fi acceptaţi în ordinea înscrierii.

Formularul şi condiţiile de înscriere se regăsesc pe site-urile www.cantusmundi.com şi proedus.ro.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute şi la numere de telefon: 0310 699 531 – de luni până vineri, în intervalul orar 10,00 – 18,00, pentru Muzeul Copiilor şi hub-ul educaţional Proedus de la AFI; 0751.186.008 – de luni până duminică, în intervalul orar 9,00 – 20,00, pentru Opera Comică pentru Copii, Sala Palatului, sediul Corului Naţional de Cameră Madrigal.

Fiecare copil va avea acces la o singură grupă şi într-un singur interval orar, în acelaşi spaţiu pentru care optează prin formular, după următorul program:

* Muzeul Copiilor – 8,00 – 12,00 sau 14,00 – 18,00;

* Hub Proedus AFI – 9,00 – 13,00 sau 14,00 – 18,00;

* Opera Comică pentru Copii/ Sala Palatului / Sediul Corului Madrigal – 8,00 – 12,00 sau 13,00 – 17,00.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS