Acasa Actualitate-Interna Primăria Capitalei a depus cereri de finanţare pentru consolidarea a 26 de clădiri

Primăria Capitalei a depus cereri de finanţare pentru consolidarea a 26 de clădiri

scris de Misu Andrei
62 Afisari

Primăria Capitalei a depus cereri de finanţare pentru consolidarea a 26 de clădiri, cu o valoare a fondurilor nerambursabile de peste 650 de milioane de lei.

Primarul Nicușor Dan a scris, miercuri, pe Facebook, că 22 de cereri de finanţare sunt pentru clădiri rezidenţiale şi patru pentru imobile publice şi că proiectele urmăresc consolidarea seismică, beneficiind de fonduri naţionale.

Tot el a menționat că, dacă cererile vor fi aprobate, vor fi consolidate imobile din zona centrală, construite în perioada interbelică, precum clădirile de pe Mendeleev 17, colţ cu Piaţa Amzei 15, Magheru 27, Alexandru Beldiman 1, Carol I 63, Victoriei 101, corp A şi B, Schitu Măgureanu 1 şi 3.

Perioada de depunere a proiectelor pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic prin Programul Naţional de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic din fonduri naţionale, în baza Legii 212/2022, s-a încheiat.

El a adăugat că, la nivel naţional, s-au depus în platforma Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei 366 de cereri (132 cereri pentru clădiri rezidenţiale şi 234 pentru clădiri publice) în valoare de 5,7 miliarde de lei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS