Acasa Actualitate-Interna Primarul Capitalei, despre luminițele de sărbători: Dacă tot s-au pus, o să le aprindem

Primarul Capitalei, despre luminițele de sărbători: Dacă tot s-au pus, o să le aprindem

scris de Misu Andrei
121 Afisari

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat că în București vor fi aprinse luminițele de sărbători, problema iluminatului fiind reglementată printr-un contract încheiat pentru trei ani, care va expira odată cu această iarnă.

„Chestiunea iluminatului de sărbători ține de un contract încheiat între o companie municipală în subordinea Consiliului General și un operator privat.

Trebuie să avem un consiliu. Consiliul trebuie să schimbe Adunarea Generală a companiei, Adunarea Generală trebuie să schimbe Consiliul de Administrație (CA), iar CA să discute cu operatorul privat.

Contractul a fost semnat pe trei ani și va expira odată cu această iarnă, s-au executat lucrări pe 90% din ce se prevedea. Vom avea aceeași decorare a străzilor pe care am avut-o anul trecut”, a explicat Nicușor Dan.

El a spus că valoarea contractului este de nouă milioane de lei.

Întrebat dacă luminițele vor fi aprinse în 1 Decembrie, primarul general a răspuns: „Este o decizie pe care o să o luăm. Dacă tot s-au pus, o să le aprindem”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult