Circulaţia pe lotul 1, tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti (DEx 12), s-a deschis joi, acesta fiind primul sector de drum expres din România, a anunţat joi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
„Lucrările au fost finalizate cu o lună mai devreme faţă de termenul contractual. Cu o lungime de 18,5 km (Robăneşti – Piatra-Olt), acest lot al DEx 12 va asigura şi ocolirea oraşului Balş. Evitarea tranzitării localităţii va scurta timpul de deplasare pe relaţia Craiova, va elimina aglomeraţia din oraş şi va creşte gradul de siguranţă rutieră în zonă”, a notat Grindeanu.
Potrivit şefului de la Transporturi, în luna iunie va fi deschisă circulaţia şi pe lotul 2 (conform graficului de lucrări), între Piatra – Olt şi Valea Mare, pe distanţa de 21,35 km.
„Acest lot va asigura ocolirea municipiului Slatina, unde la ora actuală traficul rutier provoacă ambuteiaje şi disconfort”, a adăugat acesta.
Cele două loturi ale tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti au o lungime totală de 39,85 km, iar construcţia lor a început în luna septembrie 2019.
Proiectul Drumului Expres Craiova-Piteşti (DEx 12) a fost lansat în anul 2017 şi este finanţat din bani europeni (POIM 2014-2021).