Acasa Actualitate-Interna Procurorii DNA au pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui Tăriceanu

Procurorii DNA au pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui Tăriceanu

scris de Misu Andrei
124 Afisari

Procurorii DNA au dispus luni punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva fostului premier Călin Popescu Tăriceanu, pe care îl acuză de luare de mită în valoare de 800.000 de dolari. Președintele Klaus Iohannis a aprobat cererea de încuviințare a urmăririi penale a lui Tăriceanu, procedură prevăzută de lege în cazul foștilor membri ai guvernului.

Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, se arată într-un comunicat de presă DNA.

„În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă că (…) inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton ar fi pretins și ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță, în schimbul exercitării atribuțiilor sale în așa fel încât să fie adoptate o serie de hotărâri favorabile companiei”, precizează comunicatul.

Procurorii mai adaugă i-au adus la cunoștință inculpatului calitatea procesuală, precizând că „punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS