Acasa Actualitate-Interna Proiectul pentru recalcularea pensiilor speciale, adoptat de Guvern

Proiectul pentru recalcularea pensiilor speciale, adoptat de Guvern

scris de Misu Andrei
33 Afisari

Proiectul pentru recalcularea pensiilor speciale va ajunge în dezbaterea Parlamentului, după ce a fost aprobat în ultima ședință din an a Guvernului, deși pe ordinea de zi a era precizată doar analiza documentului. Proiectul prevede și o creștere treptată a vârstei de pensionare pentru magistrați.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 28 decembrie, proiectul de lege care privește recalcularea pensiilor speciale, dar și creșterea vârstei de pensionare și vechimea necesară.

„Guvernul a adoptat proiectul de lege care vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu, care este prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Actul normativ adoptat respectă atât prevederile PNRR, cât și deciziile CCR și urmărește ajustarea cheltuielilor totale cu pensiile și indemnizațiile de serviciu, conform angajamentelor asumate. Modificările adoptate stabilesc faptul că pensiile de serviciu vor fi calculate plecând de la vechimea în specialitate și cu reducerea procentului de calcul raportat la venitul obținut, iar stagiul de contributivitate minim va fi similar celui aplicat în sistemul public de pensii”, se arată într-o informare a Guvernului.

Proiectul de lege face referire la magistrați și personal auxiliar din instanțele judecătorești și parchete, funcționari parlamentari, angajați ai Corpului diplomatic, ai Aviației Civile și ai Curții de Conturi, dar și la pensiile militare.

Anunțul a fost făcut de premier, proiectul apărând inițial în analiză.

În urma aprobării, ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat că proiectul de lege este asumat de toți miniștrii și că un „impact bugetar pozitiv nu exista, va fi doar impact suplimentar prin reducere de cheltuieli”.

În privința controverselor din jurul actului normativ asupra faptului că în urma unui atac la CCR, judecătorii constituționali ar putea declara neconstituțional textul inițiativei legislative, șeful Ministerului Muncii, Marius Budăi a susținut că avizul CSM „face referire clar la acest subiect și arată că proiectul nu are pericol de neconstituționalitate, nu produce efecte retroactiv pentru că nu se recuperează veniturile deja încasate. Vorbim de un drept care va fi stabilit de acum încolo pentru care Guvernul cât si Parlamentul au dreptul de a interveni”.

CSM a dat aviz favorabil, cu observații, proiectului de lege.

Crește vârsta de pensionare pentru magistrați

Potrivit ministrului pentru magistrații care nu au vechime de 25 de ani va crește vârsta de pensionare treptat, cu 6 luni timp de 10 ani, de la 60 de ani, ajungând la 65 de ani.

De asemenea, potrivit proiectului, magistrații care au o vechime de cel puțin 25 de ani, realizată doar în astfel de funcții, pot beneficia de o pensie de serviciu de maximum 80% din baza de calcul aferentă mediei indemnizațiilor de încadrare brute lunare, inclusiv sporurile permanente aferente oricăror 12 luni consecutive din ultimii 10 ani.

De altfel, pensia nu poate fi mai mare de 100% din media veniturilor nete aferente bazei de calcul, iar calculul ei nu va ține cont de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale, diurne sau alte drepturi care nu au caracter permanent.

Ce pensii vor fi recalculate

Proiectul elaborat de Ministerul Muncii prevede modificarea legilor speciale, în baza cărora se plătesc pensiile pentru magistrați și personal auxiliar din instanțele judecătorești și parchete, funcționari parlamentari, angajați ai Corpului diplomatic, ai Aviației Civile și ai Curții de Conturi, dar și la pensiile militare.

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toate pensiile magistraților aflate în plată (care sunt în medie de peste 21.300 lei/lunar potrivit datelor CNPP) se vor recalcula.

Baza de calcul a pensiei pentru auditorii Curții de Conturi nu va ține cont de sporul de risc și suprasolicitarea neuropsihică de 50% și nici de majorarea de până la 75% din salariul de bază câștigate în instanță.

De pensie de serviciu vor beneficia și membrii Corpului Diplomatic și consular cu o vechime de cel puțin 15 ani în MAE, la împlinirea vârstei standard de pensionare, cuantumul pensiei neputând fi mai mare de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor brute din ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii de pensionare.

Piloții și instructorii Aviației Civile se pot pensiona la împlinirea vârstei de 52 de ani, dacă au cel puțin 20 de ani vechime în domeniu și vor beneficia de o pensie de serviciu de maximum 65% din media veniturilor totale brute realizate în ultimele 12 luni anterioare lunii în care s-a depus cererea de pensionare.

În cazul funcționarilor publici parlamentari, pensia va fi de maximum 65% din media veniturilor brute din ultimele 12 luni înaintea pensionării, dar nu va putea depăși salariul de bază brut, inclusiv sporurile din ultimele 12 luni anterioare pensionării.

Probleme de formulare privind pensiile militare

Deși nu era luat inițial în calcul, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale operează schimbări și pentru pensiile militare, având însă o formulare defectuoasă și ilogică.

În text este menționat că „baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor sau salariilor lunare brute realizate în funcția de bază din ultimele 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate”. Comparând cu reglementările de la alte categorii de beneficiari, se poate observa că singurele soluții logice sunt fie „ultimele 12 luni de activitate”, fie „12 luni consecutive alese din ultimii 5 ani de activitate”.

Politicienii, exceptați de la reforma pensiilor speciale

Mult așteptatul proiect de lege pentru modificarea pensiilor speciale nu face însă vreo referire la pensiile speciale ale parlamentarilor și ale primarilor.

Potrivit informațiilor „Adevărul”, Coaliția va veni cu un proiect separat pentru eliminarea sau suprataxarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, însă nu mai devreme de primăvara următoare. De altfel, atât Camera Deputaților, cât și Senatul, și-au votat capitole bugetare distincte pentru 2023, ca să achite aceste pensii pe tot cuprinsul anului.

În urma aprobării din Guvern, criticile din Opoziție nu au contenit să apară, șeful USR, Cătălin Drulă, susținând că „jalonul din PNRR nu a fost atins azi, pentru că el spune clar: pensiile speciale trebuie eliminate şi trecute pe contributivitate ca la toţi oamenii care muncesc şi plătesc taxe”.

Eliminarea pensiilor speciale este prevăzută în jalonul 2015 din PNRR.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS