Acasa Actualitate-Interna PSD vrea să impună o taxă de solidaritate pentru companiile din energie în noua ordonanță

PSD vrea să impună o taxă de solidaritate pentru companiile din energie în noua ordonanță

scris de Misu Andrei
37 Afisari

Mihai Tudose, vicepreședinte al PSD, susține că se impune o taxă de solidaritate, pentru că „în buzunarele unor firme” ar intra bani, deși nu fac decât „să plimbe hârtii”.

Pe pachetul de energie am să vă spun principiile la care am convenit şi care înţeleg că vor fi prinse în ordonanţa ce va trece în prima şedinţă de Guvern, mâine sau poimâine, fiindcă aşa cum am promis până pe 1 septembrie vom avea o ordonanţă nouă în ceea ce priveşte reglementarea pieţei energiei. Elementele de noutate sunt următoarele: apare noţiunea de preţ de referinţă calculat pe o formulă complicată. O să v-o explice colegii din Guvern, după ce se adoptă ordonanţa, care are ca bază preţul de achiziţie, recunoaşterea unor investiţii şi o cotă de profit. Ceea ce depăşeşte acest preţ de referinţă, la vânzare, va intra într-un fond de solidaritate, într-un cont deschis la Ministerul de Finanţe, de unde se va plăti compensarea acordată consumatorului final (…) Încurajăm şi compensăm, dar trebuie să avem un punct de referinţă şi la consumurile anterioare, de un an, de doi ani, nu merge la nesfârşit”, a declarat Mihai Tudose, într-o conferinţă de presă.

Vicepreședinte PSD a mai spus că ANRE va fi mult mai implicat şi vor fi prevăzute amenzi pentru nerespectarea unor termene care vor fi maxim de o lună, reglementate prin noua ordonanţă.

Tot ceea ce înseamnă parte socială, spitale de stat sau private, cămine de bătrâni de stat sau private, tot ce înseamnă zonă socială, va avea preţ acoperit în totalitate, fără niciun fel de discuţie (…) Vor fi prevăzute amenzi pentru nerespectarea unor termene. Astăzi când stăm de vorbă tot ce înseamnă lanţ între producător şi consumatorul final au întârzieri de două, trei, patru, cinci luni la livrat documentele pentru decontare. Pe noua ordonanţă vor fi nişte termene foarte bine prevăzute de maxim o lună. Cine nu se conformează va plăti amendă”, a explicat Tudose.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult