Acasa Actualitate-Interna Punctul de amendă ar putea crește cu peste 75% de la 1 ianuarie 2022

Punctul de amendă ar putea crește cu peste 75% de la 1 ianuarie 2022

scris de Misu Andrei
58 afisari

Salariul minim brut va creşte de la 1 ianuarie cu 250 de lei, la 2.550 de lei. În mână, cei circa 1,6 milioane de români plătiți cu leafa minimă vor primi 1.524 de lei. Majorarea salariului minim ar putea însemna şi creşterea punctului de amendă. Astfel, amenzile rutiere s-ar putea mări şi ele din ianuarie, dacă autorităţile nu intervin şi nu mențin punctul de amendă la nivelul actual, în vigoare încă din 2017.

Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie.

Totuși, de câțiva ani, valoarea punctului-amendă este plafonată, astfel că, deși valoarea salariului minim a tot crescut, nivelul amenzilor a rămas același. Concret, ultima creștere a amenzilor de circulaţie a avut loc în 2017, când punctul de amendă a fost majorat de la 125 la 145 de lei. Atunci, salariul minim brut pe economie era de 1.450 de lei.

Punctul de amendă a fost plafonat apoi, anual, prin ordonanţe de urgenţă.

De la 1 ianuarie, salariul minim brut va creşte de la 2.300 de lei cât este în prezent, la 2.550 de lei.

După lege, asta înseamnă că valoarea punctului de amendă ar trebui să urce cu aproape 76%, la 255 de lei, dacă Guvernul nu decide menținerea nivelului actual. Decizia se va lua, însă, într-o perioadă în care statul are mare nevoie de bani.

În acest an, deficitul bugetar rămâne ridicat, peste 7% din Produsul Intern Brut, în ciuda creşterii economice. Anul viitor, însă, el va trebui redus. Acest lucru se face prin reducere de cheltuieli, creșterea încasărilor la buget sau ambele. Încasările vor crește și din majorarea salariului minim. Chiar dacă salariul minim brut va crește cu 250 de lei, la oameni vor ajunge doar 138 de lei.

Restul intră în vistieria statului sub formă de impozitul pe venit, și contribuții sociale. Totodată, creşterea salariului minim va trage în sus şi alte salarii care sunt apropiate ca valoare, spun reprezentanții mediului de afaceri. Iar asta înseamnă o presiune în plus pe firme, care şi aşa se confruntă cu creşteri de preţuri în mai multe sectoare, în special cel energetic.

Salariul minim va fi acordat pentru cel mult doi ani. După această perioadă cele două părți trebuie să convină fie creșterea salariului, fie desfacerea contractului de muncă.

Se presupune că, în doi ani, acel angajat va evolua profesional astfel încât să obțină un salariu mai mare. Aproape unu din trei angajaţi din România este remunerat cu salariul minim pe economie.

1 comentariu

Maniceanu Valentin 10-12-2021 - 12:14

Nu vad legatura intre salariul minim pe economie si punctul de amenda. Referitor la salariul minim pe economie, 2550 brut sau 1524 net este un salariu derizoriu. O persoana care are acest salariu, trebuie sa plateasca darile la stat, alte cheltuieli aferente locuintei ( intretinere, impozit, asigurare) si sa-i ramana bani si pentru mancare. As vrea sa vad cum ar supravietui ai nostri guvernanti „preabinecuvantati” cu acest salariu derizoriu.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult