Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că variola maimuţei nu se transmite uşor şi nu necesită măsuri de precauţie ca în cazul infecţiei cu noul coronavirus, menţionând că nu se pune problema unei transmiteri comunitare a acestei boli, pentru că rata de reproducere este în jur de 0,3.
„Nu este vorba de o sensibilitate, este vorba mai degrabă de un comportament la risc, comportamentul la risc poate să fie deopotrivă înregistrat şi la bărbaţi, şi la femei. Problema este legată de un contact apropiat cu o persoană infectată, lucrul acesta se poate întâmpla oricui dacă nu-şi ia nişte măsuri de precauţie şi recomandarea este, cel puţin din punct de vedere al relaţiilor intime, să se evite relaţiile întâmplătoare, cu persoane necunoscute. Şi dacă există o expunere, în sensul contactului cu o persoană care prezintă leziuni, atunci înseamnă că este bine ca persoana respectivă să se adreseze serviciului de boli infecţioase”, a afirmat Rafila, întrebat dacă există o sensibilitate mai mare a bărbaţilor la această boală, având în vedere cele trei cazuri existente în România.
El a spus că există anchete epidemiologice în desfăşurare în cazul celor trei bărbaţi, dar finalizarea lor va dura, deoarece se bazează pe declaraţiile persoanelor infectate.
Întrebat dacă vor fi sancţionaţi cei care refuză să spună cu cine au intrat în contact, Rafila a precizat: „Este dreptul fiecărei persoane în privinţa vieţii personale, atât timp cât acest lucru nu afectează sănătatea altora. (…) Trebuie judecat de la caz la caz. În măsura în care timpul dovedeşte că nu apar cazuri noi în legătură cu acea persoană care a refuzat să facă orice fel de declaraţie, în mod evident nu ai niciun motiv să consideri că ar trebuie să fie în vreun fel sancţionată. Dacă, însă, apar cazuri secundare şi se favorizează transmiterea unei boli infecţionale, există legislaţie în domeniu”.
Rafila a mai spus că este posibil ca alte persoane să fi contractat boala şi să nu o declare.
„Absolut, este posibil, dar orice om care încearcă să-şi protejeze propria persoană din punct de vedere al sănătăţii, dacă are o problemă de sănătate, dacă apar leziuni, o erupţie la nivelul tegumentelor sau mucoaselor, în mod evident ar trebui să se adreseze medicului. Este importantă ancheta epidemiologică totdeauna – şi aţi văzut şi în cazul infecţiei cu noul coronavirus -, pentru că stabileşte care sunt contacţii, se iau măsuri de sănătate publică, cea mai simplă este izolarea la domiciliu timp de 21 de zile, dacă este vorba de o formă uşoară a bolii sau dacă simptomatologia este minimală, dar este de dorit să se prezinte la medic pentru diagnostic. Există multe boli eruptive, nu trebuie să credem că orice boală eruptivă înseamnă acest tip de variolă, de exemplu varicela, apare şi la persoane adulte, există şi zona zoster şi precizarea diagnosticului este foarte importantă”, a adăugat ministrul.
Potrivit lui Rafila, nu se aşteaptă un focar în Bucureşti. „Nu, focarul presupune şi transmisibilitatea între cele trei persoane, nu avem elemente care să certifice acest lucru”, a menţionat el.