Problemele generate de noul coronavirus la nivel național continuă să preocupe. În așteptarea firească a unor îmbunătățiri a situației, aflăm cum anume vede lucrurile profesorul Alexandru Rafila.
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și, totodată, parlamentar PSD a făcut trimitere la un orizont de timp de 30 de zile până când s-ar putea vedea schimbări. ”Vom intra într-o perioadă reală de descreștere a cazurilor confirmate. Mai așteptăm încă o lună. Mă uit la ce se întâmplă în spitale și când vor scădea sistematic numărul de cazuri internate și la ATI va fi bine”, a declarat acesta joi seară, într-un dialog cu Marius Tucă, citat de alephnews.ro.
Cum arată cifrele de la GCS
În acest context, vă amintim cum arată cele mai recente date venite de la Grupul de Comunicare Strategică (GCS) cu privire la situația la nivel național. Și anume că, din raportarea venită joi de la GCS rezultă că în ultimele 24 de ore fuseseră înregistrate 4.989 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). Și că până pe 8 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 993.613 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 890.528 de pacienți au fost declarați vindecați.
”În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.859. Dintre acestea, 1.495 sunt internate la ATI”, se menționează în bilanțul oficial din 8 aprilie.