România a depus oficial cererea de modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență. Guvernul va renunța 4 investiții din planul inițial și va modifica aproximativ 70 de măsuri.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, România a prezentat astăzi Comisiei o solicitare de modificare a PNRR, la care dorește să adauge și un un capitol RePowerEU.
Modificarea PNRR propusă de România prevede eliminarea a patru investiții din planul inițial și modificarea a aproximativ 70 de măsuri.
„Cererea României de modificare a planului său se fundamentează pe necesitatea de a ține seama de inflația ridicată înregistrată în 2022, de perturbările lanțului de aprovizionare și de revizuirea în sens descrescător a alocării sale maxime de granturi prin Mecanismul de redresare și reziliență (MRR), de la 14,2 miliarde EUR la 12,1 miliarde EUR. Această revizuire face parte din actualizarea din iunie 2022 a cheii de alocare a granturilor prin MRR și reflectă rezultatul economic comparativ mai bun înregistrat de România în 2020 și în 2021 față de previziunile inițiale”, se arată în comunicatul Reprezentanței Comisiei Europene în România.
De asemenea, sursa citată arată că Români a solicitat transferarea cotei sale din rezerva de ajustare la Brexit, în valoare de 43,2 milioane EUR, către planul său de redresare și reziliență.
„Împreună cu granturile acordate României prin MRR și REPowerEU (12,1 miliarde EUR, respectiv 1,4 miliarde EUR) și cu împrumuturile MRR deja angajate în temeiul planului inițial (14,9 miliarde EUR), aceste fonduri aduc valoarea planului modificat prezentat la aproape 28,5 miliarde EUR”, se arată în comunicat.
Sursa citată subliniază că Comisia Europeană va evolua dacă planul modificat îndeplinește în continuare toate criteriile de evaluare prevăzute în Regulamentul privind MRR.
„Dacă evaluarea Comisiei este pozitivă, Comisia va prezenta o propunere de modificare a deciziei de punere în aplicare a Consiliului pentru a ține seama de modificările aduse planului României. Statele membre vor avea apoi la dispoziție patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei”, se arată în comunicat.
De asemenea, Reprezentanța Comisiei Europene în România arată că capitolul RePowerEU propus de România face referire la două reforme și șase noi investiții, precum și o măsură consolidată existentă în plan.
„Reformele și investițiile din acest capitol sunt legate de sporirea producției de energie verde, de îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor și de consolidarea competențelor forței de muncă din domeniul producției de energie verde”, se arată în comunicat.
Ce spune ministerul Proiectelor Europene
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene arată într-un comunicat că în calitate de coordonator național pentru elaborarea, negocierea, aprobarea și implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a transmis, astăzi, Comisiei Europene, Planul Național de Redresare și Reziliență revizuit.
„Documentul include modificările PNRR în urma aplicării articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul de instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență, care a condus la diminuarea alocării componentei de grant 2,11 mld. euro. De asemenea, sunt incluse modificări generate de situația geo-politică actuală care a dus la creșterea prețurilor la materiale de construcții și întreruperea lanțurilor de aprovizionare, motiv pentru care unele măsuri incluse inițial în PNRR nu mai pot fi îndeplinite (în totalitate sau parțial). O altă modificare vizează introducerea noului capitol REPowerEU, prin care România va beneficia de fonduri nerambursabile suplimentare în valoare de 1,4 miliarde euro”, se arată în comunicat.
„Le mulțumesc tuturor colaboratorilor care au contribuit la propunerea de ajustare a Planului Național de Redresare și Reziliență. A fost un efort de echipă, susținut și continuu. De asemenea, le mulțumesc atât reprezentanților Comisiei, cât și coordonatorilor de reforme și investiții pentru faptul că au înțeles că investițiile aflate în întârziere, care au risc de neimplementare în cei trei ani pe care îi mai avem la dispoziție pentru atragerea banilor prin PNRR, trebuie mutate în programele din Politica de Coeziune, pentru a beneficia de un orizont de implementare mai mare cu trei ani. În același timp, România va beneficia de noi investiții pentru creșterea rezilienței și independenței energetice, în valoare de 1,4 miliarde euro prin REPowerEU”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit comunicatului de presă.
Sursa citată arată că inițial, România a avut prin PNRR o alocare de 29,18 miliarde euro, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro și împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro.
„România trebuie să finalizeze implementarea reformelor și investiților finanțate în cadrul PNRR până la sfârșitul lunii august 2026. În același timp, fondurile alocate prin Politica de Coeziune 2021-2027 pot fi atrase până la finalul anului 2029”, se precizează în comunicat.
1 comentariu
Vax. Eu am înțeles ca se vor neînțeleși.
Comments are closed.