România va achiziționa, în numele UE, echipamente medicale de protecție și ventilatoare în limita a 10 milioane de euro | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna România va achiziționa, în numele UE, echipamente medicale de protecție și ventilatoare în limita a 10 milioane de euro

România va achiziționa, în numele UE, echipamente medicale de protecție și ventilatoare în limita a 10 milioane de euro

scris de Misu Andrei
59 afisari

România va achiziţiona, în numele Uniunii Europene, echipamente medicale de protecţie şi ventilatoare pentru constituirea unei rezerve strategice pe teritoriul ţării noastre în limita a 10 milioane de euro, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, potrivit Agerpres.

„La nivel european s-a decis, în baza unui proiect aprobat în timpul Preşedinţiei noastre la Consiliul Uniunii Europene, constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale, în cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă, un mecanism european destinat prevenirii, pregătirii şi reacţiei Uniunii Europene la diferite crize şi dezastre, cum este epidemia cu care ne confruntăm. Foarte important, România este primul stat membru al Uniunii care a primit acceptul Comisiei Europene de a demara procedurile de achiziţie necesare pentru constituirea acestei rezerve a Uniunii Europene pe teritoriul ţării noastre. Într-o primă etapă, achiziţia derulată de România, în numele Uniunii Europene, în limita sumei de 10 milioane de euro, va viza echipamente medicale de protecţie – măşti şi costume individuale de protecţie – şi ventilatoare. Această procedură se desfăşoară independent de achiziţiile făcute direct de Comisie, dar atunci când aceste materiale vor fi disponibile, vom putea şi noi, în România, să solicităm o parte din această rezerva strategică”, a explicat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult