Acasa Actualitate-Interna Școlile din București rămân la cursuri în format fizic

Școlile din București rămân la cursuri în format fizic

scris de Misu Andrei
51 afisari

Prefectul a confirmat că nu se pune problema, cel puțin pentru moment, a trecerii tuturor școlilor în sistem online în București. Această situație ar putea interveni doar când gradul de ocupare a paturilor COVID din spitalele bucureștene ar ajunge la 75 la sută.

În rest, școlile pot intra online individual, pe o perioadă limitată, în condițiile specifice. Din ianuarie până în prezent, CMBSU a aprobat o astfel de măsură în cazul a 24 de unități de învățământ din Capitală, dintre care 12 între timp și-au reluat deja activitatea cu prezență fizică, a precizat Alexandra Văcaru.

Apel către bucureșteni: Chemați ambulanța doar în situații de urgență!

Prefectul Capitalei atrage atenția că principala provocare a actualului val este suprasolicitarea serviciului de ambulanță și de aceea, i-a îndemnat pe bucureșteni să apeleze la medicii de familie, dacă nu au simptome grave și vor să se testeze. O pot face inclusiv la alți medici, nu neapărat la cei în evidența cărora figurează.

„Spre deosebire de valul trecut, acum, practic, toată presiunea s-a mutat de pe personalul din spitale pe resursa de urgență. Serviciul de Ambulanță are o încărcătură extraordinară, la fel și DSP. DSP a gestionat vineri peste 9.000 de cazuri – în afara persoanelor contact direct pentru efectuarea anchetelor – iar astăzi (duminică – n.r.), aproape 8.000 de cazuri”, a arătat Alexandra Văcaru.

„De aceea, aș vrea să fac un apel către medicii de familie. Avem aproximativ 200 de medici de familie care au intrat în contract cu Casa. Ce vreau este ca bucureștenii să știe că trebuie să apeleze la serviciul de ambulanță doar pentru situații de urgență, iar dacă nu prezintă simptome, nu trebuie să se testeze. Și că au mai multe soluții: se pot testa la medici de familie, chiar dacă nu sunt medicii lor, în farmacii și, evident, prin intermediul centrelor”, a precizat Alexandra Văcaru, prefectul Capitalei, la Digi24.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult