Șeful Poliției Câmpia Turzii a refuzat testarea cu aparatul etilotest | Ziua Veche
Acasa Actualitate-Interna Șeful Poliției Câmpia Turzii a refuzat testarea cu aparatul etilotest

Șeful Poliției Câmpia Turzii a refuzat testarea cu aparatul etilotest

scris de Misu Andrei
58 afisari

Șeful Poliției Câmpia Turzii, Dorel Florian Fodorean, a fost oprit în trafic și, pentru că mirosea a alcool, polițiștii i-au cerut să fie testat. Șeful Poliției Câmpia Turzii a refuzat testarea, motiv pentru care IPJ Cluj a început cercetarea disciplinară a acestuia.

Fodorean a fost condus la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenței/inexistenței alcoolemiei în sânge.

„Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naționale și Europene, au depistat joi seara un conducător auto de 50 de ani, din Câmpia Turzii, în privința căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influența alcoolului. Acesta a fost depistat conducând un autoturism pe strada Laminoriștilor (DN15-E60) din Câmpia Turzii. Bărbatului i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă din motive medicale a refuzat. Prin urmare, acesta a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenței/inexistenței alcoolemiei în sânge. Întrucât persoana în cauză are calitatea de polițist, în paralel se efectuează o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

Polițiștii fac cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Mediafax relatează citând surse judiciare că polițistul respectiv este șeful Poliției Câmpia Turzii, comisar șef Dorel Florian Fodorean.

„Bărbatul emana halenă alcoolică și va fi audiat în cadrul dosarului penal deschis pe numele său. Se așteaptă și rezultatele analizelor biologice de la spital”, au spus sursele citate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult