Acasa Actualitate-InternaSocial 1 Decembrie la Kabul

1 Decembrie la Kabul

scris de M.A.
15 afisari

Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, 1 Decembrie 2011, membrii contingentului român de poliţie din Afganistan, aflaţi în teatrul de operaţiuni, au participat, alături de conducerea contingentului MApN din Afganistan şi generalul american cu 4 stele, John Allen, şeful misiunii ISAF din Afganistan, precum şi de membrii reprezentanţei diplomatice a României la Kabul, la ceremonia oficială dedicată acestui eveniment, care a avut loc la sediul ISAF din Kabul şi la aeroportul militar din Kabul.

1 Decembrie Kabul

1 Decembrie Kabul

La eveniment au participat înalţi reprezentanţi ai armatei şi membri ai corpului politic şi diplomatic internaţional aflat în Afganistan. În prezent există nouă poliţişti în cadrul contingentului, dintre care opt din cadrul I.G.P.R. şi unul din cadrul Centrului Multifuncţional Schengen – M.A.I..

Misiunea de poliţie a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL) a fost inaugurată la data de 17 iunie 2007 ca urmare a Conferinţei de la Bonn din decembrie 2001 şi a Conferinţei de la Londra din 31 Ianuarie 2006 cât şi a invitaţiei adresată Uniunii Europene de către guvernul Republicii Islamice Afganistan de a deschide o misiune de poliţie civilă în această ţară.

Guvernul Republicii Islamice Afganistan este sprijinit pentru crearea şi consolidarea bazelor activităţilor poliţieneşti pe fondul nevoii stringente de a dispune de o puternică forţă de poliţie care să contribuie la asigurarea păcii, a securităţii şi a siguranţei poporului afgan, într-un stat organizat pe principii democratice.

Kabul Misiunea EUPOL asigură sprijinul procesului de reformă în cadrul oferit de legislaţia locală şi cel al drepturilor universale ale omului. Misiunea monitorizează, îndrumă, consiliază şi pregăteşte personalul Ministerului Afgan de Interne precum şi pe cel al celorlalte instituţii de aplicare a legii la nivel central, regional şi provincial. Complexitatea situaţiei de securitate, natura şi dimensiunile provocărilor profesionale existente în teatrul de operaţii din Afganistan, reprezintă coordonatele majore pe care îşi desfăşoară activitatea reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Poliţiştii români ocupă poziţii de îndrumători şi consilieri pe lângă oficialii afgani fiind responsabili de implementarea de proiecte al căror scop este de a ajuta la democratizarea şi reformarea sistemului din această ţară. În prezent, România şi-a asumat angajamentul de trimitere în teatrul de operaţii un număr de 10 poliţişti.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult