Acasa Actualitate-InternaSocial 19 elevi din Pechea, internați în spital cu toxiinfecție alimentară

19 elevi din Pechea, internați în spital cu toxiinfecție alimentară

scris de D.P.
10 afisari

Un număr de 19 elevi din clasele I-IV, din comuna gălățeană Pechea, sunt internați la Spitalul de Copii din Galați cu toxiinfecție alimentară.
cornul-si-lapteleAutoritățile locale cercetează sursa îmbolnăvirii, inclusiv produsele consumate de copii la școală prin programul guvernamental „lapte și corn”.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) Galați a activat, sâmbătă, sistemul de alertă rapidă, după ce a identificat modificări organoleptice în laptele distribuit mai multor elevi de gimnaziu, dintr-o școală din comuna Pechea, care au ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară, a declarat reprezentantul DSP Galați, Valentin Boldea.
Potrivit acestuia, activarea sistemului de alertă rapidă SRAF presupune schimbul urgent de informații între structurile angrenate în soluționarea unor situații de criză, cum este cea de la Pechea.

„Din sistemul SRAF fac parte reprezentanți din DSP, Direcția Sanitar Veterinară, Inspectoratul pentru protecția consumatorului, Poliție, și alte structuri cu rol în rezolvarea unor situații de criză. SRAF este o cale de comunicare rapidă prin care aceste instituții, care fac anchete, pot comunica repede rezultatele. De fapt, se analizează rapid cauzele și se stabilesc măsurile care se impun”, a spus Boldea.

Acesta a precizat că DSP Galați a decis și retragerea de la consum a întregului lot de lapte care a condus la îmbolnăvirea copiilor.
Un număr de 17 elevi de la Școala nr.3 din Pechea, cu vârste între 11 și 14 ani, se află internați la Spitalul de Copii din Galați, cu toxiinfecție alimentară, după ce au consumat, vineri, la școală, lapte, distribuit prin programul laptele și cornul.

„Cutiile cu lapte abia fuseseră aduse în școală, se află în termenul de garanție-expiră în august 2016—și au fost depozitate corespunzător în școală”, a declarat inspectorul școlar general Mioara Enache.

Aceasta a precizat că din 200 de cutii de lapte aduse în școală s-au distribuit 44, iar câțiva elevi au deschis cutiile și au băut, imediat acuzând simptome de toxiinfecție alimentară, motiv pentru care au fost transportați la Spitalul de Copii din Galați cu ambulanțele.

Laptele este îmbuteliat la Brașov și distribuit elevilor din Galați de o firmă locală.

În județul Galați sunt aproximativ 450 de unități de învățământ, dintre care 270 în mediul urban.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult