Acasa Actualitate-InternaSocial 22 de ani de puşcărie pentru o asistentă martenală

22 de ani de puşcărie pentru o asistentă martenală

scris de Ziua Veche
5 afisari

.Asistenta maternală Marcela Făgărăşan, acuzată de omor deosebit de grav, după ce un copil de patru ani pe care îl avea în grijă a decedat, a fost condamnată la 22 de ani de închisoare cu executare.

Decizia luată vineri de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă şi menţine pedeapsa de 22 ani de închisoare stabilită iniţial de Tribunalul Neamţ, după ce Curtea de Apel Bacău îi scăzuse asistentei pedeapsa la 16 ani de închisoare, informează Agerpres.

După ce în data de 22 august 2008, Marcela Făgărăşanu, în calitate de asistentă maternală, l-a primit în plasament pe Lucian Rostaş, în vârstă de 4 ani, la puţin timp după preluare, faptele consemnate de anchetatori au evidenţiat că femeia a început să-l tortureze sistematic pe micuţ, în una dintre zile dându-i de mâncare cu forţa, micuţul înecându-se şi murind sufocat.

La autopsie s-au mai găsit urme de violenţă pe trupul copilului, descoperindu-se şi faptul că a fost ars cu ţigara. Conform declaraţiei femeii, aceasta îl bătea zilnic şi îl lovea cu capul de marginea căzii de baie, deoarece, spunea Făgăraşan, era de etnie romă.

0 comentariu

Legea in vigoare 10-09-2010 - 05:19

Se considera ca bugetarii nu sunt periculosi ? Sa nu-mi spuneti ca nu este vorba de concedieri colective, ca nu va cred.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult