Acasa Actualitate-InternaSocial 8000 de carduri de sănătate, personalizate până la sfârşitul anului

8000 de carduri de sănătate, personalizate până la sfârşitul anului

scris de D.S.S.
5 afisari

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat luni că a primit primele carduri naţionale de sănătate realizate în perioada de probă şi că urmează personalizarea lor, astfel încât până la sfârşitul lui 2011 să fie finalizate aproape 8.000 de documente, jumătate din cele comandate la Imprimerie.

card-national-sanatate

Cardul national de sanatate

Săptămâna trecută a fost finalizată perioada de probă a cardurilor naţionale de sănătate. Săptămâna viitoare vom avea deja un număr însemnat de carduri. Pasul următor este personalizarea cardurilor. Vor fi realizate cam două-trei milioane de carduri pe lună, dar în acest interval vor putea fi personalizate în jur de un milion de acte„, a spus ministrul Sănătăţii.
Până la sfârşitul lui 2011 vor fi realizate şi distribuite aproximativ opt milioane de carduri, dintr-un total estimat de 15 milioane de documente, a adăugat Cseke Attila.
Cardul va fi trimis prin poştă persoanelor asigurate (peste 18 ani) şi va costa aproximativ doi euro, valabilitatea acestuia fiind de cinci ani.
Asiguraţii care vor să devină donatori de organe trebuie să facă o declaraţie notarială în acest sens. În baza declaraţiei notariale, pe cardul naţional de sănătate va fi înscrisă menţiunea donator de organe, a explicat Cseke Attila.

1 comentariu

pensionar 18-04-2011 - 21:52

Alo KEKE ! Esti bolnav sau nu sti ca Senatul a respins ordonanta privind cardurile de sanatate ? Sau votati de atatea ori de cate e nevoie ? Daca se respinge si de Camera Deputatilor cine plateste ?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult