Acasa Actualitate-InternaSocial Absolvenţii de liceu îngroaşă rândurile şomerilor

Absolvenţii de liceu îngroaşă rândurile şomerilor

scris de A.P.
7 afisari

Sute de absolvenţi de liceu intră direct în şomaj în fiecare judeţ, după primele estimări ale agenţiilor judeţene de ocupare a forţa de muncă, care adună la sfârşitul acestei luni la numărul de şomeri existent la nivel naţional, de aproape 436 de mii, dosarele, pe care şi le depun mulţi dintre cei care nu au reuşit să promoveze examenul de bacalaureat în prima sesiune.

Din cauza ratei mare de respinşi la bacalaureat – mai bine de jumătate – autorităţile de la muncă se aşteaptă ca numărul celor aflaţi în căutarea unei slujbe să crească serios, mai ales după a doua sesiune de bacalaureat, de la începutul toamnei.

Celor peste 15 mii de şomeri, câţi se aflau în evidenţa agenţiei judeţene de ocupare a forţei de muncă Vaslui la finele lunii iunie, luna aceasta li s-au mai adăugat alte câteva sute de absolvenţi de liceu, care cu sau fără diplomă de bacalaureat, vin să solicite ajutorul de şomaj, transmite RRA.

„Au venit absolvenţi, într-adevăr. Şi cei care au terminat, au absolvit liceul cu diplomă de bacalaureat şi cei fără diplomă de bacalaureat, îşi caută un loc de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire şi dacă nu îşi găsesc un loc de muncă, după acele 60 de zile se pot înscrie pentru indemnizaţie de şomaj„, spune purtătoarea de cuvânt a agenţiei judeţene de ocupare a forţei de muncă Vaslui, Laura Toporăscu.

4 comentarii

YAAKOV 30-07-2011 - 09:57

Nu a fost corect nici ce s-a facut pana acum, cu bagarea la facultate a tuturor celor care terminau liceul, ca sa stea cuminti si sa nu ceara un loc de munca.
A scazut nivelul de pregatire la un nivel grotesc. Suntem fortati sa-i promovam si daca sunt complet analfabeti, ca sa nu ramanem si noi someri. In felul asta s-a degradat total stautul social al celor cu studii superioare (reale). Toti derbedeii, toti retardatii, toate javrele, care au rupt legatura cu cartea inca din timpul gimnaziului, au ajuns „cu studii”, ba chiar cu diplome de la mai multe facultati.
Banuiesc ca daca intram in Schengen si puhoiul celor care termina liceul va avea unde sa munceasca, se va reveni la situatia normala din invatamantul superior, cu locuri mai putine finantate de la buget, cu examene de admitere si cu concurenta mare, cu studenti care vor sa invete.

YAAKOV 30-07-2011 - 10:09

Ziceau ca fac clasificarea universitatilor si ca numai unele vor fi „adevarate”, din categoria „A”, cu drept de conducere de doctorate si cu diplome care sa garanteze angajarea in domeniul in care s-a dat diploma, nu ca vanzator sau agent de paza cu „studii superioare”.
Aici unde ma aflu eu, vad ca cei care conduc doctorate au acceptat la doctorat si absolventi extrem de slab pregatiti, care au trecut prin facultate cum trec cainii prin apa (vesnici restantieri, cu examene nepromovate pana in ultima clipa), care nici acum dupa absolvire n-ar putea sa promoveze un examen de admitere la facultate, cum am dat noi pe vremuri. Este bataie de joc cu atatea scoli doctorale si conducatori de doctorat, cu mai multi profesori universitari decat asistenti si lectori. Se duc banii statului pe salariile grase ale acestor paraziti sociali.

YAAKOV 30-07-2011 - 10:18

Criteriul de baza la acreditarea facultatilor ar trebui sa fie nivelul real de pregatire a absolventilor. Sa se gaseasca o „solutie tehnica” si sa se dea un fel de „bacalaureat national” si la absolvirea facultatii. Sa se dea testare nationala, in functie de profil. Sa-i stranga pe toti absolventii intr-un loc (de preferat la Bucuresti) si sa-i testeze in mod real, sa se vada cata carte stiu. Examenele de licenta sustinute pe plan local sunt fraudate, cum se copia pana acum la bacalaureat.

Ciu Huhu 31-07-2011 - 07:50

Lasa bre, asa le trebe daca nu are pile in PDL!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult