Acasa Actualitate-InternaSocial ADMITERE 2012 – totul despre Universitatea Politehnică din Bucureşti

ADMITERE 2012 – totul despre Universitatea Politehnică din Bucureşti

scris de A.H.
11 afisari

Înscrierea candidaţilor la admiterea la Universitatea Politehnica din Bucureşti se va face în perioada 16 – 21 iulie, iar concursul de admitere se va desfăşura în zilele de 23 şi 24 iulie .

ADMITERE in Politehnica

”Având în vedere apariţia în presa scrisă a unor informaţii eronate cu privire la perioadele de înscriere şi de admitere în cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti, vă aducem la cunoştinţă că datele corecte sunt următoarele: înscrierea candidaţilor se va realiza în perioada 16 – 21 iulie, iar concursul de admitere se va desfăşura în zilele de 23 şi 24 iulie’, a precizat, marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior, Cornel Chira.

Potrivit acestuia, pentru anul universitar 2012-2013, UPB organizează concurs de admitere în anul I de studii universitare de licenţă (cursuri de zi) cu durata de 4 ani, în cadrul a 15 facultăţi.

‘Admiterea se realizează pe baza a două probe scrise (test grilă), pentru 8 dintre facultăţile noastre, iar pentru celelalte 7 facultăţi se va face pe baza unei probe orale-interviu şi pe baza rezultatelor examenului de Bacalaureat’, a mai spus purtătorul de cuvânt al instituţiei de învăţământ superior.

De asemenea, Cornel Chira a mai anunţat că aproximativ 2.500 de studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti, care provin din 13 facultăţi, vor participa sâmbătă, la Sala Palatului, la festivitatea de absolvire a promoţiei de ingineri 2012. ‘UPB are 15 facultăţi, dar la două dintre ele prima generaţia va absolvi anul viitor’, a explicat Chira. Potrivit acestuia, peste 80% dintre absolvenţii UPB se angajează în primul an de la terminarea facultăţii

1 comentariu

BULA 11-07-2012 - 18:53

Sa se inchida universitatile din provincie, pentru ca dau diplome fara acoperire in pregatirea absolventilor. Acolo e bataie de joc, nu se invata nimic. Se lucreaza cu cei mai slab pregatiti absolventi de liceu, cu puturosii care vor si ei sa fure o diploma. Este incorect sa le dea diploma si habarnistilor de la universitatile din provincie. Copiii buni la carte se duc la centrele universitare mari (Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara), de unde iau diploma adevarata, recunoscuta in strainatate.
Sa nu se mai consume din fondurile Educatiei pentru mentinerea in functionare a universitatilor de rahat.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult