ADMITERE MEDICINĂ 2018. Lista sali concurs | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial ADMITERE MEDICINĂ 2018. Lista sali concurs

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Lista sali concurs

scris de Z.V.
27 afisari

Pentru concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti ce va avea loc miercuri, 25 iulie 2018, începând cu ora 09:00, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-au înscris 2.976 de candidaţi, dintre care 12 sunt absolvenți care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 26 sunt olimpici naționali sau internaționali. Aceştia, cu excepția celor 26 de olimpici care sunt declarați deja admiși, vor concura pentru ocuparea celor 1.100 de locuri, finanţate de la bugetul de stat, scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Lista sali concurs

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Lista sali concurs

ADMITERE MEDICINĂ 2018.  Pentru examenul de admitere în ciclul de studii universitare de licenţă, în anul universitar 2018-2019, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) au fost scoase la concurs de către Ministerul Educaţiei 1.402 de locuri, dintre care 1.100 de locuri finanţate de la bugetul de stat şi 302 locuri cu taxă.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Astfel, pentru cele 569 locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.823 de candidaţi, pentruFacultatea de Medicină Dentară485 de candidaţi/171 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie199 de candidaţi/171 de locuri, iar pentru FMAM (4 ani de studiu)290 de candidaţi/110 de locuri, in timp ce pentru cele 79 de locuri alocate altor specializari FMAM (3 ani de studiu) s-au inscris 179 de concurenți. Pentru candidații ale căror medii de admitere, nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 302 de locuri cu taxă.Amintim faptul că, în anii precedenţi, la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.468 de locuri în 2017, dintre care 440 de locuri cu taxă, iar în 2016 acestea au însumat 1.420, dintre care 470 de locuri cu taxă. Anul trecut, la examenul de admitere in Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti au concurat 2.996 de candidati pentru ocuparea celor 1.000 de locuri bugetate de catre Ministerul Educatiei.

 ADMITERE MEDICINĂ 2018. De menţionat este faptul că, anul acesta, 26 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, accederea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără examen de admitere. Totodată, dintre cei 2.976 de candidaţi care vor intra în concurs, miercuri, 25 iulie 2018, 12 au obţinut nota maximă, 10, la examenul de bacalaureat.

ADMITERE MEDICINĂ 2018. Vezi aici lista cu Locatii Concursu si repartizarea pe salile de concurs

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult