Acasa Actualitate-InternaSocial Alexandru Arşinel supus unui transplant de rinichi

Alexandru Arşinel supus unui transplant de rinichi

scris de Laurentiu Banches
11 afisari

Actorul Alexandru Arşinel a suferit, joi, 29 august, un transplant de rinichi, la un spital din Cluj-Napoca, informează un comunicat al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti.

Alexandru Arşinel supus unui transplant de rinichi (foto: redutti.ro)

„Ţin să mulţumesc din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan şi, bineînţeles, lui personal, omul căruia îi datorez de ieri, viaţa”, a declarat actorul, ȋn dimineața de vineri, 30 august. Operaţia a fost efectuată cu succes la Cluj-Napoca de echipa condusă de reputatul prof. univ. dr. Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal de la Cluj şi şeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”.

După ce a jucat la Sala Savoy din Capitală în toate spectacolele stagiunii 2012 – 2013, după zecile de turnee efectuate în ţară şi străinătate şi după ce a jucat în fiecare sâmbătă, în iulie şi august, la Teatrul de Vară „Herăstrău”, în seria de spectacole „O seară la Revistă” din cadrul stagiunii estivale a Teatrului de Revistă ” Constantin Tănase”, spectacolele fiind transmise live de TVR2 – o premieră absolută după mai bine de 25 de ani -, starea de sănătate a marelui actor s-a înrăutăţit. Astfel, acesta a fost supus, joi, unei intervenţii chirurgicale complicate de transplant renal.

Actorul Alexandru Arşinel s-a născut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. În anul 1962, el a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti. Ȋn februarie 2004, Arşinel a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult