Acasa Actualitate-InternaSocial Anchetă la Spitalul de Urgenţă Sibiu

Anchetă la Spitalul de Urgenţă Sibiu

scris de A.B.
14 afisari

O anchetă internă a început la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu după ce o tânără de 18 ani, victimă a unui accident de motocicletă, a fost trimisă acasă de două ori, deşi avea splina ruptă. Într-un târziu, fata a fost oprată  de urgenţă. Un medic a fost suspendat şi altul a primit o avertizare

spital urgenta sibiu

foto: expressibian.com

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului, Decebal Todăriţă, a avut loc prima fază a cercetării, medicii implicaţi răspunzând în faţa Comisiei de Etică şi Deontologie Medicală a spitalului. În urma discuţiilor, s-a care decis suspendarea contractului individual de muncă al unuia dintre doctori pe toată perioada cercetării şi sancţionarea cu avertisment a altuia.

„În cazul pacientei implicate în accidentul de circulaţie, s-a stabilit că este necesară extinderea cercetării disciplinare pentru unul dintre medicii din UPU care au tratat cazul. Pe perioada cercetării, s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al acestuia. Cercetarea presupune audierea întregului personal din UPU aflat pe tură la acea dată. În ceea ce priveşte celălalt medic implicat, s-a decis sancţionarea cu avertisment”, a declarat Todăriţă.

O tânără de 18 ani, victimă a unui accident de motocicletă, a fost trimisă acasă, în urma unui accident care a fost catalogat minor, deşi avea splina ruptă.

Potrivit cercetării, părinţii fetei s-au întors la UPU cu tânăra, însă un alt medic a spus că starea fetei este bună şi poate pleca acasă. A doua zi, însă, tânăra a leşinat de două ori, iar odată adusă la spital, al treilea medic a sesizat că fata avea ruptură de splină şi a fost operată de urgenţă, viaţa fiindu-i pusă în pericol.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult