Acasa Actualitate-InternaSocial Anvelopa si omul gras al presedintelui Basescu

Anvelopa si omul gras al presedintelui Basescu

scris de Ziua Veche
1 afisari

.Seful statului a vrut sa ne livreze un discurs a la Churchill si intr-adevar ne-a promis „sange, lacrimi si sudoare”, intr-o vreme cand peste Romania nu ploua cu bombe ci cel mult cu petarde politice, iar singurul bubuit care se aude, daca se mai aude, este cel al tunurilor financiare.


„Si-a asumat dezastrul” – a zis majoritatea presei romane despre discursul domnului presedinte Basescu, in timp ce tocmai imi suceam gatul in sus si-n jos sa-l zaresc pe omul gras care imi sade in carca. Si l-o fi asumat, nu zic ba, dar de achitat o sa-l achite tot omul care mananca pe sponci.  

 

Printre cei supusi curbei de sacrificiu se numara pensionarii, care vor renunta acum la 15% din ghiftuiala lor, in masa. De ce sa renunte doar falsii pensionari medicali sau cei cu pensii nesimtite sau fostii tortionari si clampai comunisti cand putem sa luam de la toti cate un strat de piele? O a doua categorie de ghiftuiti sunt somerii. Alti platitori ai facturii crizei identificati de seful statului sunt bugetarii – dar aici intra si seful de institutie care castiga zeci de mii de euro pe luna, si invatatoarea cu 300 de euro salariu.  

Cum insa Basescu nu este Churchill, orice ar face, si nu doar din motivul ca nu fumeaza trabuc, ne-a ametit pe toti cu anvelopa salariala si cu ba 28, ba 27% din buget pe care-i papa angajatii din sectorul public. „In primul rand este vorba de reducerea fondului de salarii pentru tot aparatul bugetar din Romania, cu 25%” – scrie in transcriptul oficial al discursului. Fondul de salarii este stabilit, conform legii, la inceputul anului, pentru fiecare institutie bugetara, dar din acest an au trecut deja cinci luni, in care s-a consumat deja peste 40% din acest fond. Daca reducerea cu 25% vizeaza intregul fond de salarii, asta inseamna ca din acel 60% ramas inca neconsumat in acest an trebuie sa iei aproape jumatate ca sa ajungi la suma totala pe care ti-ai propus-o. Deci nu este tocmai clar daca reducerea lefurilor va fi de 25% sau mai mare, si avand in vedere ca seful statului a precizat ulterior ca reducerea va fi diferentiata, este cu atat mai neclar unde va fi curba de sacrificiu mai drastica: la baza ierarhiei salariale sau la varful ei? O alta neclaritate este cum se va lua de la pensionari 15% avand in vedere ca diminuarea unui drept deja stabilit poate duce la un val de procese impotriva statului.

 

Trecand peste aceste detalii, intrebarea de principiu care se pune este de ce trebuie sa acopere deficitul bugetar pensionarii, somerii, profesorii, militarii samd si nu acei insi cu afaceri de zeci sau sute de milioane de euro, care traiesc pe picior mare si uneori chiar ii sfideaza pe restul prin opulenta pe care-o afiseaza, in timp ce beneficiaza de iertaciuni de stat pentru datoriile pe care le acumuleaza de ani buni firmele lor sau cei care pur si simplu din cinci in cinci luni isi muta activele pe alta societate comerciala nou-infiintata si lasa fiscul sa puna sechestru pe conturi goale? Ca sa nu mai vorbim de sportul cvasi-general al decontarii cheltuielilor personale pe firma pentru evitarea impozitarii si pentru reducerea cifrei de profit. De ce trebuie sa plateasca saracii tarii si angajatii corecti, in masa, pentru incapacitatea ANAF de a executa lista nesfarsita de datornici, sau pentru incapacitatea altor institutii de a depista pe falsii handicapati, pe falsii revolutionari sau pe falsii pensionari de boala? De ce sa nu achite factura crizei cei care cheltuiesc sume fabuloase din bugetul public pe autostrazi care se strica dupa un an, pe ceasuri somptuoase la care sa se uite trecatorii cu matele chioraind de foame, pe fantani cu ape colorate si pe alte mofturi? Dar pe cei din „economia neagra”, estimata la 40% din PIB-ul tarii, cui ii lasam?

Din pacate, marea reforma anuntata de domnul Basescu nu va face altceva decat sa creasca gradul de saracie din tara, in conditiile in care si asa 24% din populatie traieste deja sub acest prag, dar si gradul de coruptie si lehamite al slujbasilor statului. Daca acum ne crucim de ce se intampla in scoli si spitale, stati sa vedem cum va fi peste cateva luni. Daca acum zarim o multime de batrani cersind prin intersectii sau executand „salutul român” peste hotare, sa nu ne miram cati vor fi in viitor. Ca sa nu mai punem la socoteala ca reducerea veniturilor a milioane de romani va duce la reducerea consumului, deci a productiei si la un nou val de disponibilizari din sectorul privat. Noi n-avem nevoie de un razboi ca sa ne ducem de rapa, precum englezii din epoca lui Churchill, stim sa facem asta foarte bine si in timp de pace.

0 comentariu

Viorica Ianc 15-07-2010 - 13:10

Si tot Amalganul (corect scris)?

Ca la DINTZARI !!!
Citeam mai cu liniste articolul daca nu
imi sarea in ochi ARATATORUL ! Sau invers,
daca nu era domnul asta Mugur Isarescu !

Cu respect !
Dar la trasaturi imi aduce in minte ion
ion iliescu

Europeanuul 15-07-2010 - 13:12

Pe cealata parte, probabil ca unii politicieni se refera la banii bulverizati (in vint) de catre institutia domnului Prof Isarescu, pentru sustinerea RONului pe pietele FOREX. Domn Prof Isarescu trebuie sa admita ca pe linga „rezerve” piata considera si alti factori si indicatori macroeconomici importanti (evolutie PIB, deficitul de cont curent, etc) Mai nou participantii pun lupa si pe alte detalii, mai micute.

http://www.dbresearch.com/PROD/DBR_INTERNET_EN-PROD/PROD0000000000259939.pdf;jsessionid=ACC34E2273668004701AAF3AA240E9ED

Daca nu ati reusit in ultimii 20 ani sa indepliniti criteriile de convergenta pentru adoptarea monedei comune (asa cum a reusit Estonia, Slovenia sau Slovacia) atunci, pina la indeplinirea acestor criterii, Romania ar fi putut adopta unilateral moneda Euro (la fel cum a procedat si unele tari Balcanice, Macedonia, etc)

Miliardele aruncate in buzunarele participantilor si speculantilor pe piete FOREX se puteau folosi la stimularea cresterii PIBului dle Profesor prin diferite subventii si programe, asa cum fac si alti membri UE – cu folos.

Sa Traiti Bine!

http://www.thinktankromania.ro/documents/EZ%20Euro%20En%20(Link%2021).pdf

Bulgaria de exemplu, nu a facut un astfel de pas radical, dar nici nu imprumuta zeci de miliarde sa le arunce in vint – domnule Profesor. Ar fi minunat daca ati putea explica contribuabililor de ce nu ati facut un PEGG al RONului la moneda comuna, domnule Profesor, asa cum au facut si Balticii? Fudulia e scumpa domnule Profesor. Daca chiar aveti nevoie de adrenalina, sau daca va plac speculatiile – o puteti face pe buzunarul dv domnule Profesor. Sau exista cateva firme offshore care pariaza inaintea interventiei dv pe piata Forex? Sa Traiti Bine?

Viorica Ianc 15-07-2010 - 13:14

Io Va credeam mai la inceputul ziarului !
Si va gasesc in Coada ?

Viorica Ianc 15-07-2010 - 13:20

Din articol
Pai nu cheltuti pentu puturosi (papagali)

alamar 1 15-07-2010 - 14:39

Cum o mai duci?…se pare ca ti-au ‘reparat” nick ul.

Off Topic…am citit raspunsul dtale pe care m-i lai dat in ultima postare vizavi de falimentul Greciei…

Deci logica dtale este urmatoarea :

Daca dta cheltui toti banii din bugetul familiei, dupa care te imprumuti si continui sa cheltui, si dupa ce epuizezi si acest imprumt , continui sa te imprumuti si mai mult ptr. a-ti mentine stilul de viata…dupa care dai vina pe compania de rating, si pe cei care te-au imprunutat ptr. ca nu ti-au explicat la timp ca te indrepti spre faliment..acum am inteles!

probabil ca aceasta este o NOUA idee a liberalilor…

Eu un conservator raman la ideea arhaica,veche de milenia si dovediat ca functioneaza perfect : NU trai in afara limitelor finaciare!Nu te imprumuta ptr. ca vei deveni dependent de cel care iti imrumuta banii! si asa cum batranul Ben Franklin spunea : Every penny saves it’s a penny earn”…Ptr. americanul jan dinu = Fiecare banut economisit ,este un banut castigat.

Dle Europeanul,in lumina logicii dtale…NOU…Liberala…vizavi de falimentul elen, in care arunci vina pe companiile de rating, si pe altii ,cu exceptia celor care imprumuta si cheltui, eu iti propun, ptr. a fi consistent, ca dta sa il sfatuiesti pe dl Isaraescu si BNR, ca atunci cand Romania se va afla la dreapta Greciei( finaciar), ca dl Israescu si BNR sa dea vina pe companiile de ratings, care nu au explicat…expertilor…financiari mioritici, ca sumele impumuturilor, au o limita…Dupa aceasta limita, economia, unei tari(taxele, exporturile,etc)nu mai poti sustine plata imprumuturilor si a dobanzilor acumulate iar Falimentul este dupa colt.

dta ce crezi dle Liberal Europeanul?…Dl Isareascu ar trebui sa-ti urmeze sfatul si sa dea vina pe altii..Si ptr. a pune cireasa pe frisca , ar tebui sa-i dea in judecata pe cei de la Goldman Sachs…nu-i asa?

Europeanuul 16-07-2010 - 12:09

Hi Alamar, eu sunt bine, mersi de intrebare, imi savurez frumoasele zile ale concediului pe malul Mediteranei (nu in Grecia).

Din intreaga ta postare agreez (partial) cu citatul batrinului Franklin. Economisirile sunt bune (vezi cazul germanilor;), dar azi, traind intr-un mediu super-concurential (ne intilnit before) banii castigati trebuie reinvestiti (infrastructura, modernizari, subventii in unele sectoare ale economiei, educatie, cercetari, etc). Cei care dorm in papuci raman de carutza. Bineinteles ca investitiile necesita o mare atentie, o strategie productiva si bine conceputa (pe termen mediu /lung) Nu asa cum au procedat guvernele Elene, Romanesti, sau administratia Bush-Cheney. Un alt exemplu este BNR. LEUL romanesc s-a depreciat masiv in ultimile 24 luni parca (interventiile dlui prof Isarescu au fost de prisos) Asa e piata, unii mai isteti si bine pregatiti castiga, altii mai slab pregatiti si naivii pierd…

A lua bani in imprumut pentru a consuma mai mult decat iti permite buzunarul nu are nimic comun cu liberalismul (si nici cu conservatorismul tau).

Guvernele Elene de exemplu au dus publicul si investotorii in eroare, falsificand statistici si bilante, la fel cum a procedat in trecut si fosta companie Enron (cu ajutorul auditorilor de la Andersen) Iti aduci aminte? Sau mai recent Lehman Bros. In cazul Greciei publicul si multi investitori au inghitit galusca, bazindu-se pe profesionalismul si corectitudinea celor 3 agentii de rating.

Cum poti acorda calificative AA unor derivative (pariuri) pe un termen de 10 ani (cum a fost cazul renumitelor CDOs?) Cum poti acorda un calificativ „A1” unei firme care de fapt a fost in incapacitate de plata, asa cum a fost cazul Lehman Bros? Merrill Lynch a scapat ca printre urechile acului, stii tu cum.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult