O tânără de 19 ani a fost rănită într-o explozie produsă în această dimineață într-un bloc de garsoniere din Arad. Deflagrația, urmată de un incendiu, a distrus mai multe locuințe din imobilul situat în zona UTA.
Tânăra, o stundentă la Medicină din Nigeria, a suferit arsuri de gradul doi și trei pe 40% din suprafața corpului și a fost transportată de urgență la Spitajul Județean din Arad. Ea se afla chiar în garsoniera în care s-a produs explozia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, George Pleșca, incendiul a fost stins în mai puțin de 20 minute, mai multe echipaje de pompieri fiind trimise imediat după deflagrație la fața locului. Oficialul ISU a precizat că explozia a fost provocată de o butelie de aragaz, ancheta oficială urmând să stabilească daca aceasta era montată necorespunzător sau a fost uitată deschisă.
Garsoniera de la care a pornit incendiul a fost distrusă în proporție de 70%, în timp ce majoritatea ferestrelor și ușilor din imediata vecinătate a locuinței afectate au fost și ele grav avariate.