Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) anunta ca sumele privind contributia la asigurarile sociale de sanatate este obligatorie si trebuie achitata, conform legii, de catre toti cetatenii romani cu domiciliul in tara, precum si de catre cetatenii straini si apatrizii care au solicitat si obtinut prelungirea dreptului de sedere temporara, sau care au domiciliul in Romania.
Refuzul de a achita sumele datorate fondului sau neglijarea platii acestora reprezinta o incalcare a legii si se sanctioneaza corespunzator, se arata in comunicatul CNAS.
De asemenea, suma efectiva care trebuie platita la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate (FNUASS) se calculeaza in conformitate cu prevederile legale in vigoare la momentul respectiv.
Legea in forma sa actuala, adica cea intrata in vigoare de curand, nu prevede crearea vreunei obligatii de plata pentru o perioada anterioara, adica nu se aplica retroactiv.
„In cazul in care, aceasta obligatie de plata exista deja, fiind instituita si calculata fie in temeiul unei alte legi, fie in temeiul unei forme anterioare a aceleiasi legi, este bine de stiut ca, legea in forma sa actuala, nu stinge aceasta obligatie anterioara, nu o anuleaza si nici nu modifica in vreun fel modalitatea de calcul a acesteia sau suma astfel rezultata, aferenta perioadei anterioare”, a precizat sursa citata.
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate anunta ca date corecte cu privire la incadrarea intr-una sau alta dintre categoriile de asigurati prevazute de lege, la existenta si cuantumul obligatiei de plata, la modalitatea de achitare a acesteia, precum si orice alte lamuriri in legatura cu modul de asigurare a sanatatii fiecaruia, pot fi obtinute sunand la numarul de telefon TELVERDE (apel gratuit) al caselor de asigurari de sanatate sau de pe site-ul acestora sau al CNAS ( www.cnas.ro).
Pensiile de serviciu vin recalculate
Beneficiarii pensiilor de serviciu, cu exceptia celor militare de stat, ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor, vor incasa, din 14 septembrie, noile cuantumuri ale drepturilor de pensie, informeaza, marti, Casa de Pensii.
Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) precizeaza ca pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, pensiile de serviciu ale personalului diplomatic si consular, pensiile de serviciu ale functionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor, pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila, pensiile de serviciu ale personalului Curtii de Conturi au fost recalculate, potrivit algoritmului de calcul prevazut de Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.
„Noile decizii de pensie, insotite de buletinele de calcul, au fost transmise beneficiarilor prin posta sau au fost ridicate personal de catre acestia de la sediile caselor teritoriale de pensii, actiunea avand termen de finalizare data de 1 septembrie 2010. incepand cu data de 14 septembrie 2010, beneficiarii pensiilor de serviciu urmeaza sa incaseze noile cuantumuri ale drepturilor de pensie, plata efectuandu-se in functie de optiunea initiala a acestora, prin posta sau prin cont bancar”, se arata in comunicatul remis, marti, agentiei Mediafax.
CNPAS precizeaza ca pensiile militare de stat si pensiile de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor sunt in prezent in proces de recalculare, potrivit algoritmului de calcul prevazut de Legea 19/2000 referitor la sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, de catre institutiile in evidenta carora se afla persoanele beneficiare.
„Datorita numarul mai mare de beneficiari ai acestor pensii, termenul de finalizare al procesului de recalculare, va fi pana la data de 1 ianuarie 2011”, se mai arata in comunicat.
Premierul Emil Boc a anuntat, in iulie, ca pana la 1 septembrie vor fi recalculate 6.250 pensii speciale ale personalului auxiliar din instante, diplomatilor, parlamentarilor, personalului aeronautic si al Curtii de Conturi, iar pana la sfarsitul acestui an vor fi recalculate 168.000 de pensii militare de stat, urmand ca acestea sa fie achitate intr-un nou cuantum dupa 1 ianuarie 2011. Nu vor fi diminuate pensiile militare de stat mai mici de 3.000 de lei.
0 comentariu
Poate autorul sa ne povesteasca in mod coerent ce anume a facut pragmaticul minister sudcorean pentru unificare pana in zilele noastre?
Tot ce vedem e faptul ca azi relatiile dintre cele doua Corei sunt mai proaste ca niciodata si ca cheia unificarii e aceeasi ca-n 1953: prabusirea regimul comunist nordcoreean…
Esti cumva pe lista fostilor sefi ai departamentului care au cheltuit banii contribuabililor pe calatoriile lor, de placere, in strainatate? Precum D.C.F….