Acasa Actualitate-InternaSocial Asociația Marilor Rețele Comerciale din România avertizează despre efectele grevei transportatorilor

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România avertizează despre efectele grevei transportatorilor

scris de G. D.
9 afisari

Greva transportatorilor a provocat o reacție a Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), care a remis presei un comunicat privind efectele probabile ale încetării activității transportului rutier de marfă.

Greva transportatorilor

Mii de camioane blocate in timpul grevei transportatorilor

Comercianții sunt de părere că o prelungire a grevei ar putea produce probleme serioase în rețeaua de magazine, în special la nivelul produselor proaspete.

Comunicatul precizează că „daca greva va dura mai mult de doua zile putem anticipa ca vor aparea probleme in primul rand la produsele proaspete – legume, fructe, lapte, carne si peste, dar ulterior si stocurile celorlalte marfuri vor avea de suferit”, se arată în comunicat.

Asociația Marilor Rețele Comerciale din România face referire și la mărirea accizelor la carburanți, unul dintre motivele care au declanșat greva transportatorilor.

Comunicatul precizează că AMRCR va depune toate eforturile ca eventualele efecte negative să fie resimțite cât mai puțin de clienți.

Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania (AMRCR) reunește cele mai mari rețele de magazine din România: Cora, Carrefour, Auchan, Kaufland, real, Selgros, Metro Cash & Carry, Billa,  Mega Image, Penny Market, Lidl, Praktiker, Bricostore, Baumax, Dedeman, Hornbach, OBI si Mobexpert.

Mai multe mii de camioane de transport marfă au încetat lucrul luni dimineața, blocând mai multe artere rutiere din țară. Cele mai multe blocaje s-au înregistrat pe șoselele de centură ale marilor orașe, inclusiv cea a Bucureștiului.

1 comentariu

teo 10-12-2013 - 10:16

Dar despre majorarea preturilor pe care o faceti (acum cand toata lumea civilizata face iefteniri de sarbatori !) nu ne vorbiti ?? Sa dea Domnul ca soferii sa tina aceasta greva,nu mai mult de trei luni ! Sunteti niste banditi !!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult