Acasa Actualitate-InternaSocial Autostrada Comarnic – Brașov va fi construită de Vinci – Strabag – Aktor

Autostrada Comarnic – Brașov va fi construită de Vinci – Strabag – Aktor

scris de G. D.
12 afisari

Autostrada Comarnic – Brașov devine din nou un vis realizabil, după ce Victor Ponta a anunțat câștigătorul licitației pentru realizarea în concesiune a acestei șosele.

Autostrada Comarnic Brasov

Autostrada Comarnic Brasov va face parte din A3

Asocierea Vinci – Strabag – Aktor urmează să semneze contractul cu CNADNR, un contract care prevede ca autostrada spre munte să fie construită din fondurile obținute de firmele contractante, iar acestea să recupereze banii din taxe și din plățile eșalonate făcute de guvern.

Autostrada Comarnic – Brașov este o șosea extrem de importantă pentru traficul auto din România, atît cel comercial, cât și cel turistic, deoarece va asigura tranzitul peste munți. În acest moment, circulația TIR-urilor din sudul țării, inclusiv portul Costanța, spre vestul țării și spre vestul Europei, se face pe cele două drumuri naționale, DN1 și DN7, șosele cu o singură bandă pe sens. Noua autostradă urmează să aibă 58 de kilometri, 53 depoduri și 18 tuneluri, iar construcția sa va fi împărțit în două tronsoane, Comarnic – Predeal, de 36,2 kilometri, cu noduri de acces la Sinaia, Bușteni și Predeal, și Predeal – Brașov, de 21 km, care va avea un nod rutier la Râșnov și se va termina în zona localității Cristian. Studiile prevăd viteze de rulare și de 80 km/h, pe anumite porțiuni, iar în restul lungimii autostrăzii de 120 km/h.

Costurile estimate de construcție sunt de 1,2 miliarde de euro, bani pe care va trebui să-i asigure constructorul, în timp ce plățile făcute de guvern, pe perioada contractuală de 30 de ani, se vor ridica, potrivit calculelor, la circa 4 miliarde de euro. Acestea acoperă atât construcția, cu tot cu dobânzile ce vor fi plătite de cosntructor pentru finanțarea la bănci, cât și întreținerea pe parcursul celor 30 de ani. Concesionarul va avea dreptul să perceapă o taxă de utilizare șoferilor și să închirieze spațiile de servicii, iar guvernul va plăti diferența dintre banii încasați din cele două surse și costurile reale, inclusiv profitul.

Autostrada Comarnic – Brașov se află la a treia încercare de construire, la toate fiind prezentă compania franceză Vinci. Prima tentativă a fost în perioada lui Adrian Năstase, care a fost acuzat că a încredințat firmei Vinci contractul fără licitație. Guvernul Boc a reziliat contractul și a organizat o nouă licitație, care a fost câștigată tot de Vinci, în asociere cu Aktor. Lipsa de finanțare și refuzul ministrului transporturilor de atunci, Radu Berceanu, de a mări prețul contractului au condus la o nouă reziliere. Totul a însemnat o întârziere de aproape 10 ani a acestei autostrăzi.

Deși contractul nu prevede nimic în acest sens, CNADNR a estimat că vor fi necesari 4 ani pentru proiectare și construcție. Asta înseamnă că mai devreme de 2018 nu va exista o autostradă spre pârtiile de schi de pe Valea PRahovei. Victor Ponta a declarat că dacă autostrada nu va fi construită până în 2016, nu va mai candida pentru Parlament.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult