Acasa Actualitate-InternaSocial Bacalaureat 2023: Simulare Limba și literatura română, proba scrisă. Subiecte și bareme

Bacalaureat 2023: Simulare Limba și literatura română, proba scrisă. Subiecte și bareme

scris de A.P.
103 Afisari

Bacalaureat 2023: Simulare Limba și literatura română: Elevii claselor a XII-a şi a XIII-a susţin, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării examenului de Bacalaureat, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Bacalaureat 2023

Bacalaureat 2023

Proba obligatorie a profilului va fi marţi, iar miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării.

Elevii din partea minorităţilor naţionale susţin pe 30 martie proba scrisă la Limba şi literatura maternă.

Bacalaureat 2023: Simulare Limba și literatura română: Pe 6 aprilie vor fi comunicate rezultatele.

Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, iar probele încep la ora 9:00, moment în care vor fi distribuite subiectele.

Subiectele de la simularea examenelor naţionale sunt redactate sub forma unei broşuri care se tipăreşte faţă-verso, conform Ministerului Educaţiei.

Bacalaureat 2023: Simulare Limba și literatura română: Probele la care se va susţine simularea examenului de Bacalaureat sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă – pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.

Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.

Bacalaureat 2023: Simulare Limba și literatura română: Potrivit Ministerului Educaţiei, simularea are ca obiective familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/liceale.

„Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară. Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi”, menţionează Ministerul Educaţiei, scrie Agerpres.

Subiectele și baremele vor putea fi descărcate de AICI de îndată ce vor fi publicate

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS