Acasa Actualitate-InternaSocial Bucureşti: Faţada unei clădiri s-a prăbuşit peste o femeie şi un copil

Bucureşti: Faţada unei clădiri s-a prăbuşit peste o femeie şi un copil

scris de A.B.
6 afisari

minerva

foto: stirileprotv.ro

O bucată din faţada hotelului Minerva din Bucureşti s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, peste terasa unui restaurant. În urma prăbuşirii, au fost rănite o fetiţă de şase luni şi mama acesteia.

Terasa unui restaurant, construită din sticlă, afost distrusă după ce o bucată din faţada hotelului Minerva s-a prăbuşit. O  fetiţă de şase luni a fost rănită şi a fost dusă de urgenţă la spitalul Grigore Alexandrescu.

Fetiţa are cioburi pe tot corpul şi este supusă unor investigaţii necesare pentru a fi găsite toate particulele de sticlă, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii spitalului.

„Bebeluşul se află, în continuare, la secţia de chirurgie plastică, pentru a fi găsite eventualele fărâme de sticlă ce au rămas pe corp”, a spus purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Raluca Alexandru.

Unul dintre proprietarii restaurantului peste care s-a prăbuşit tencuiala, a explicat că la hotel a fost adusă, încă de sâmbătă dimineaţă, o echipă de muncitori, pentru a înlocui finisajele de pe acoperişul hotelului.

„S-a lucrat încă de dimineaţă. La un moment dat, s-a auzit un zgomot puternic, ca de picamăr”, a mai spus sursa citată.

Reprezentantul echipajului de pompieri sosit la faţa locului a confirmat că în clădire se efectuau lucrări, însă a evitat să se pronunţe cu privire la existenţa unei legături directe între acestea şi prăbuşirea bucăţii de faţadă.

„Confirm că aici aveau loc nişte lucrări, însă nu pot spune că există o legătură directă cu incidentul. Este vorba şi despre o clădire veche, e posibil ca bucata să se fi desprins pur şi simplu”, a declarat acesta.

1 comentariu

oranjgutanu' verde 22-04-2012 - 12:51

mirare, mare mirare !!! nu va descoperit, inca, papagalul portoka.ka.niu sa-l injure pe Oprescu ca nu a reparat Hotel „Minerva” (proprietate privata), n-a impuscat toate capusele si nu a deratizat maidanezii sau, vice-versa, ce mai conteaza ?!? Jos oprescu, sus plici-goana ca-i mare „famelist” si ethno-gunoier de isprava !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult