35.000 de tineri pot obține permise gratuite de călătorie cu trenul în Europa, prin programul DiscoverEU al Comisiei Europene. Tinerii trebuie să răspundă la un chestionar de 5 întrebări și la încă o întrebare suplimentară (după care vor fi departajați cei cu scoruri egale) de pe Portalul european pentru tineret. Înscrierile se vor încheia pe 29 martie, la ora 12:00.
Pentru a fi eligibil, trebuie: să te fi născut între 1 iulie 2004 (inclusiv) și 30 iunie 2005 (inclusiv); să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere; să fii cetățean sau rezident legal într-una din următoarele țări: unul din statele membre ale Uniunii Europene sau una din țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. Dacă ești selectat, poți călători pe o perioadă de cel puțin 1 zi și cel mult 30 de zile, între 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024.
Potrivit Comisiei Europene a României, selecția se va face în funcție de naționalitate și/sau de țara de reședință, în funcție de numărul de permise de călătorie alocate fiecărei țări. Numărul permiselor alocate pentru fiecare țară în parte va fi publicat împreună cu rezultatele selecției. În plus, participanții selectați vor primi un card european de tineret DiscoverEU, care le va permite să beneficieze de reduceri la vizite culturale, activități de învățare, sport, transport local, cazare, masă etc. În principiu, fiecare participant are dreptul la un bilet pentru călătoriile cu trenul cu o valoare medie de 251 euro și poate călători doar la clasa a 2-a sau la economic.
Ce poți vizita
Tinerii din programul DicoverEU au posibilitatea să viziteze mai multe orașe, de la capitale culturale, până la orașe verzi. Comisia Europeană a conceput mai multe rute, astfel încât participanții să poată știi dinainte dacă se poate călători cu trenul în orașele pe care ei doresc să le vadă. Potrivit rutei culturale, tinerii vor putea descoperii o colecție de destinații europene atent selecționate pentru fanii filmului, modei, mâncării, artei și nu numai. Printre orașele marcate pe hartă se află: pentru arhitectură se remarcă Helsinki și Turku din Finlanda; Riga din Letonia și Kaunas din Lituania; la istorie se găsesc orașele Maastricht și Leiden din Olanda și Strasbourg, Franța. La categoria muzică se regăsesc Hamburg și Leipzig din Germania, iar în ceea ce privește teatrul, pe hartă sunt trecute Zagreb, Croația și Timișoara, România.
La ruta orașelor verzi România se regăsește cu Tulcea, Brașov și Cluj-Napoca, iar pe lângă acestea, se mai află și Viena, Austria; Lisabona, Portugalia și Nuremberg, Germania. Potrivit Comisiei Europene, orașele de pe această rută sunt prietenoase cu mediul, iar unele dintre ele au fost premiate pentru eforturile lor în ceea ce privește protejarea naturii sau au cele mai frumoase parcuri din Europa.
Traseul digital constă într-o hartă a orașelor europene care utilizează tehnologia digitală în clădirile, străzile și mediile lor. În multe dintre aceste orașe, vă puteți conecta la WiFi gratuit în zonele publice sau puteți folosi o aplicație pentru a verifica la câte minute distanță se află următorul autobuz. Printre orașele de pe hartă se regăsesc: Craiova, Cluj-Napoca și Alba Iulia din România; Atena, Grecia; Sofia, Bulgaria; Madrid, Spania și Lisabona, Portugalia.
Experiența prin ochii românilor
Românii care au participat la proiect au vorbit despre experiențele trăite în aventura lor în Uniunea Europeană. Mihaela, din Slatina, a povestit că și-a început călătoria din România, de unde a plecat spre vest: Ungaria, Austria, Cehia, Germania. Ea a călătorit singură, dar și-a făcut prieteni în țările pe care le-a vizitat. Descrie experiența sa astfel: „Visat, trăit, povestit”.
„Pentru mine, experiența DiscoverEU a însemnat cunoaștere de sine, prin traversarea de situații neașteptate, dar și culturalizare și conștientizare a diversității și istoriei țărilor Uniunii Europene”, spune și Daniela din Craiova, care a călătorit, împreună cu o prietenă, În Austria și Germania. „Cele mai importante obiective turistice pe care le-am vizitat au fost vârful Hafelekar din Alpi, muzeul Albertina din Viena, Muzeul Național de Artă Egipteană și Palatul Schönbrunn”, mai spune ea, descriind călătoria ca pe o provocare și o inspirație.