Acasa Actualitate-InternaSocial Când ajunge cardul de energie la toate persoanele eligibile din România

Când ajunge cardul de energie la toate persoanele eligibile din România

scris de Misu Andrei
96 Afisari

Persoanele care încă nu au primit cardul de energie acordat de Guvern urmează să-l primească până la sfârşitul lunii. Persoanele care l-au primit deja, pot realiza plata facturilor la utilităţi, anunţă luni Compania Naţională Poşta Română (CNPR).

card energie

Compania Naţională Poşta Română oferă, de astăzi, posibilitatea celor care au intrat în posesia cardului de energie să realizeze plăţi pentru facturile la utilităţi. Cei care nu au intrat încă în posesia voucherelor acordate de Guvern persoanelor vulnerabile, urmează să le primească până la sfârşitul lunii”, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Cum poate fi utilizat cardul de energie

De asemenea, în document se mai arată cum poate fi utilizat ajutorul pentru persoanele vulnerabile, la plata facturilor.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat, în conturile Poştei Române, sumele de bani destinate persoanelor vulnerabile, astfel că, de astăzi, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin trei modalităţi:

a) Direct la poştaş, la domiciliul beneficiarului, prin mandat poştal. Dacă optează pentru plata la domiciliu, beneficiarii trebuie fie să ceară acest lucru direct poştaşului, fie să solicite prezenţa unui poştaş la domiciliul său, apelând Call Center-ul Poştei Române, la numărul de telefon 031.9966;

b) Prin mandat poştal, la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;

c) Online, prin intermediul aplicaţiei informatice pe care Poşta Română o pune la dispoziţia beneficiarilor”, se mai arată în comunicatul Poştei Române.

Se recomandă folosirea plății online

Solicitarea de plată online poate fi realizată accesând site-ul Poştei Române, www.posta-romana.ro, la secţiunea „Compensare energie”. Acolo, beneficiarul înregistrează cererea, fiind îndrumat pas cu pas pentru încărcarea documentelor.

La final, primeşte pe e-mail o confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată, explică CNPR. În cel mult 5 zile mai primeşte, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea sa a fost soluţionată. În cazul în care vreunul dintre documentele încărcate se dovedeşte a fi necorespunzător, beneficiarul este notificat în acest sens.

Îndemnăm beneficiarii să folosească plata online. Astfel, se va reduce presiunea cozilor de la oficiile poştale, pentru că tendinţa este să mergi direct la Poştă să faci plata. Utilizând aplicaţia, însă, plăţile se pot face direct de acasă. O altă modalitate comodă prin care se pot plăti facturile la energie este direct la poştaş, care va fi echipat cu terminal mobil smart tip PDA. Poştaşul poate fi chemat acasă, fie apelând Call Center-ul Poştei Române, fie prin solicitare directă atunci când aduce pensiile sau corespondenţa”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.

La ce poate fi utilizat cardul de energie

Cardul de energie acordă beneficiarilor posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru: energie electrică, energie termică în sistem centralizat, butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic – gătit), gaze, lemne pentru foc (exclus lemne de construcţii, lemne în vederea prelucrării etc.), păcură, peleţi şi alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguş).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS