Acasa Actualitate-InternaSocial Când vin pensiile în luna mai. Anunţ de ultimă oră de la Poşta Română

Când vin pensiile în luna mai. Anunţ de ultimă oră de la Poşta Română

scris de A.P.
162 Afisari

De obicei, pensiile sunt distribuite între prima zi și cea de-a 15-a zi a fiecărei luni. În acest an, însă, există un mic impediment din cauza sărbătorilor de la începutul lunii mai.

Sărbătorile de la începutul lunii mai vor aduce o întârziere în distribuirea pensiilor. Poșta Română anunță că va avea un program special în perioada 1-6 mai 2024. Distribuția pensiilor va începe din 2 mai, potrivit reprezentanților companiei.

„Precizăm faptul că distribuirea drepturilor sociale (pensii) va începe cu data de 2 mai, în termenul asumat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale”, se arată într-un comunicat al companiei.

Astfel, în 1 Mai 2024, de Ziua Muncii, toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor fi închise, în 2 mai toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor funcționa conform programului normal de lucru, iar în perioada 3 mai, Vinerea Mare – 6 mai, luni, a doua zi de Paște, toate subunităţile poştale din mediul rural și urban vor fi închise.

Începând de marți, 7 mai, toate subunităţile poştale îşi vor relua programul normal de lucru.

Reprezentanții Poștei anunță că programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui), precum și prima și a doua zi de Paști sunt declarate zile de sărbătoare legală, nelucrătoare, preluate și în Contractul Colectiv de Muncă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult