Caraş-Severin: Accident rutier soldat cu 2 morţi şi 3 răniţi | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Caraş-Severin: Accident rutier grav soldat cu 2 morţi şi 3 răniţi

Caraş-Severin: Accident rutier grav soldat cu 2 morţi şi 3 răniţi

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Doi oameni au murit şi alţi trei au fost răniţi pe un drum judeţean din Caraş-Severin, după o coliziune frontală între două maşini din noaptea zilei de sâmbătă spre duminică.

Caraş-Severin: Accident rutier grav soldat cu 2 morţi şi 3 răniţi (foto: lideruldeopinie.ro)

Accidentul s-a petrecut pe un drum judeţean din apropierea comunei Dalboşeţ, din Caraş-Severin, când un autoturism Dacia, în care se aflau doi oameni, a fost lovit frontal de o altă maşină în care erau trei persoane. În urma impactului, ocupanţii Daciei au murit pe loc, iar cei din cealaltă maşină au fost răniţi şi au ajuns la spital.

Din primele indicaţii reiese că bărbatul vinovat de producerea accidentului primise o amendă pentru viteză cu numai zece minute înainte. Se pare că acestuia nu i-a păsat şi a repetat aceeaşi greşeală, doar că de data asta a intrat într-o altă maşină care venea de pe contrasens. Potrivit rtv.net, oamenii legii i-au deschis dosar penal şoferului vinovat, care va fi acuzat de omor din culpă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult