Acasa Actualitate-InternaSocial Cât costă să fii avertizat pe Iphone că vine cutremurul

Cât costă să fii avertizat pe Iphone că vine cutremurul

scris de C.F.V.
3 afisari

Un cutremur va fi semnalată posesorilor de Iphone aflaţi în Bucureşti cu 30 de secunde înainte de producerea acestuia, iar cei din Timişoara au la dispoziţie un minut ca să reacţioneze.

Cutremur de 4 grade în Vrancea

Avertizare de cutremur pe Iphone

Serviciul de avertizare seismică pe Iphone a fost lansat de către App&Go Mobile, împreună cu Institutul Român de Seismologie Aplicată (IRSA). Potrivit unui comunicat al App&Go Mobile, noul serviciul pe Iphone vine ca o updatare a sistemelor de avertizare deja existente şi implementate de IRSA: pager (avertizor individual şi colectiv), SMS prioritar pe mobil, transmisie GPRS, avertizare pe Internet. Compania estimează că aplicaţia de avertizare seismică va avea până la finalul anului 2012 în jur de 10.000 de utilizatori.
‘Este cea mai eficientă formă de avertizare seismică datorită conectivităţii de 24/7 la sistemul IRSA, permiţând utilizatorilor să ia la cunoştinţă despre apropierea iminentă a undei de şoc a unui cutremur de peste 4,8 grade pe scara Richter’, a declarat Adrian Stănescu, Managing Partner App&Go Mobile.
Serviciul de avertizare seismică se găseşte pe Appstore, sub denumirea de ‘Alertă Cutremur Vrancea‘ şi funcţionează pe baza unui abonament lunar de 9,99 euro sau a unui abonament anual de 99,99 euro. O funcţie suplimentară a aplicaţiei ‘Alertă Cutremur Vrancea’ este Semaforul Seismic, un instrument de prognoză a riscului seismic folosit pentru indicarea probabilităţii de producere a unui cutremur în zona Vrancea. Semaforul Seismic funcţionează tot pe baza unui abonament lunar în valoare de 4,99 euro sau a unui abonament anual de 49,99 euro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult