Patriarhia Romana a prezentat, marti, calendarul constructiei Catedralei Mantuirii Neamului, ale carei lucrari vor demara la jumatatea lunii august. Edificiul, aflat in stare de macheta tematica, va costa, in stadiul constructiei ‘’la rosu’’, aproximativ 200 de milioane de euro, ‘’cat opt kilometri de autostrada la pretul actual’’.
PS Ciprian Campineanu, Episcop Vicar patriarhal si inginerul Nicolae Noica, din partea Comisiei speciale pentru Catedrala Mantuirii Neamului a Patriarhiei Romane au anuntat, marti, ca s-a incheiat ultima intalnire a Comisiei Patriarhiei Romane cu reprezentantii celor zece firme de proiectare care s-au inscris si au fost acceptate. ‘’Cele zece firme vor avea la dispozitie pentru realizarea proiectului, termen pana la 30 mai, dupa care, in cursul lunii iunie Comisia de Evaluare a Patriarhiei va analiza proiectele, la 30 iunie va fi declarat ofertantul castigator ca apoi, in iulie, sa aiba loc selectarea constructorului catedralei. Mai departe, la jumatatea lunii august vrem sa inceapa efectiv lucrarile de realizare a catedralei, cu speranta ca, in timp de trei ani, pana la sfarsitul lui 2013, aceasta va fi construita si acoperita (stadiul ‘’la rosu’’) iar apoi se va intra in faza de finisari si dotare cu mobilier, pentru a fi tarnosita in anul 2015’’, a declarat pentru ziuavehe.ro PS Ciprian Campineanu. Episcopul vicar patriarhal a mai precizat ca pe 28 decembrie anul trecut Patriarhia a lansat licitatia de selectare a proiectantului Catedralei, ofertantii de proiectare si-au putut depune dosarele pana in 26 ianuarie 2010, declararea celor validati urmand a fi facuta printr-un comunicat al Patriarhiei.
Cine s-a inscris in concurs
Oferta de participare, continand Studiul de Fezabilitate si Documentatia Tehnica pentru emiterea Autorizatiei de Constructie urmeaza sa se depuna de ofertanti pana la 31 mai. In urma verificarii dosarelor, Comisia patriarhala a declarat valide ofertele depuse de urmatoarele societati de proiectare: SC Mina-M- Com SRL (Bucuresti), SC Proiect Bucuresti SA (Bucuresti), Biroul de Arhitectura ‘’Drig Bogdan’’ (Arad), SC Vanel Exim SRL (Bacau), SC Exprocons Gosav& Co SRL (Iasi), SC Carpati Proiect SRL (Bucuresti), SC Oldartpro SRL (Suceava), SC West Group Architecture SRL (Bucuresti), SC Criba Design SRL (Bucuresti), SC Proiect Arad SA (Arad). PS Ciprian Campineanu a anuntat ca proiectul clasat pe locul al treilea va fi rasplatit cu 30.000 de euro, cel claasat pe locul secund cu 40.000 de euro, in timp ce proiectul castigator va fi rasplatit cu ‘’ insasi contractul ca atare’’, fara a oferi alte amanunte.
Varianta finantarii prin loterie
Reprezentantii Patriarhiei au precizat, referitor la contestarea dreptului de proprietate al Patriarhiei Romane asupra terenului situat in Dealul Arsenalului (Calea 13 septembrie) destinat construirii Ansamblului arhitectural Catedrala Mantuirii Neamului, ca atribuirea acestuia de catre Statul roman ‘’este un act de dreptate’’. PS Ciprian Campineanu a aratat ca este vorba de ‘’o reparatie morala pentru cele trei biserici demolate din zona Dealului Arsenalului (bisericile Spirea Veche, Izvor si Alba-Postavari) si pentru alte doua lacasuri de cult translatate pe alte amplasamente mascate de blocuri’’. In ce priveste finantatea constructiei, tot in ‘’credinciosii ortodocsi romani, din ce in ce mai saraci’’ va fi baza. Pe de alta parte, potrivit legii pentru constructia Catedralei, fondurile ‘’vor fi asigurate de catre Patriarhia Romana, Guvernul Romaniei, in limita sumelor alocate anual cu aceasta destinatie, precum si de autoritatile Administratiei publice locale’’ (conform OUG 19/2005 completata si modificata prin Legea 376/2007).
Nicolae Noica a prezentat apoi o nota de plata a constructiei catedralei, in varianta de constructie ‘’la rosu’’, incercand sa demonstreze ca banii nu ar fi o problema, chiar in an de criza. ‘’Vreau sa va spun ca in faza de constructie la rosu catedrala va costa intre 180 si 200 de milioane de euro. Impartiti-i la 25 de milioane de euro cat costa acum kilometru de autostrada si avem echivalentul a opt kilometri. Pai poporul asta nu merita opt kilometri de autostrada ?’’,a spus Noica, care este si reprezentantul Comisiei Patriarhale pentru Catedrala. Tot din calcule scurte, Noica a mai apreciat ca suna, esalonata pe cinci ani, ar putea fi acoperita anual lesne de ‘’cele 7,8 milioane de familii cate sunt in Romania daca ar dona fiecare cate 10 euro’’. Nicolae Noica nu a exclus ca Patriarhia sa opteze pentru o finantare prin intermediul unei loterii, dand exemplu alte lucrari publice finantate astfel, in secolul XIX : ‘’Pentru Atheneul Roman s-au strans atunci 500.000 de lei aur sub deviza Dati un leu pentru Ateneu iar acum Patriarhia vine cu alt indemn : un dar pentru eternitate’’. La final, Noica a socotit de cuviinta sa-i dascaleasca pe reprezentantii mass-media sa transmita intocmai cele auzite pentru a nu ‘’deforma’’ realitatea.
Pentru 5000 de enoriasi
Reprezentantii Patriarhiei au subliniat ca viitoarea catedrala ‘’nu va fi nici mica, nici mare, nici scumpa, nici ieftina’’, ‘’nu imita constructiile imense din perioada comunista’’ ci va fi ‘’un corectiv al lor, in sensul unei volumetrii decente si armonioase’’. Prezentam cifrele: 120 m inaltime, 70 m lungime, 120 m inaltime, iar la slujbele religioase din interiorul catedralei vor putea participa 5000 de oameni, ‘’fiind ca suprafata de zece ori mai mica decat cladirea Parlamentului din vecinatare’’.