Acasa Actualitate-InternaSocial Ce ȋși propune MEN prin testǎrile la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Ce ȋși propune MEN prin testǎrile la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

scris de Laurentiu Banches
2 afisari

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat că rezultatele testărilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a nu vor fi organizate pentru a se vedea diferenţele dintre evaluarea la clasă şi cea de tip naţional.

Ce ȋși propune MEN prin testǎrile la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

„În catalog vom avea notele sau calificativele de la clasă. Însă aceste testări le vom face tocmai pentru a vedea ce se întâmplă la nivel naţional şi pentru a vedea diferenţele dintre evaluarea la clasă şi o evaluare de tip naţional. Nu trebuie să fie sperietoare aceste evaluări. Sunt absolut normale, nu doar în România se introduc aceste evaluări, sunt şi în alte ţări, plecându-se de la ideea că nu este admisibil ca prima evaluare din sistem să o faci după 8 ani de şcoală. Atunci avem nevoie de semnale mult mai devreme pentru a vedea dacă în anumite şcoli, în cazul anumitor elevi, direcţia nu este cea corectă. Adică elevii respectivi nu reuşesc să înveţe suficient cât să facă faţă unor testări de nivel mediu”, a declarat ministrul Pricopie pentru Agerpres.

În opinia lui Pricopie, aceste evaluări vor reprezenta „radiografii” ale sistemului de învăţământ. „Aceste evaluări din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a vor reprezenta acele radiografii pe care le vom avea în raport cu sistemul înaintea primului examen naţional care va rămâne Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a”, a spus Pricopie.

De asemenea, el şi-a manifestat speranţa conturării ideii de teatru în şcoli. „Putem să avem elemente de literatură pentru că evident o piesă de teatru pusă în scenă are în spate un autor care a fost sau nu studiat la limba română. Dacă nu a fost studiat el este studiat suplimentar. Şi iată cum poţi să pleci de la o lucrare, o nuvelă, o piesă de teatru şi să ajungi la dimensiunea mai dinamică, mai plăcută a acestei cărţi”, a mai spus ministrul Educaţiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult