Acasa Actualitate-InternaSocial Ce zice Iulian, Împăratul romilor, după moartea Regelui ţiganilor

Ce zice Iulian, Împăratul romilor, după moartea Regelui ţiganilor

scris de A.P.
73 afisari

Împăratul romilor Iulian a declarat, după aflarea veştii că Florin Cioabă a decedat în Turcia, că vor urma 30 de zile de doliu şi funeralii „cum nu s-au mai văzut” şi a îndemnat comunitatea romilor la pace.

Ce zice Împaratul Iulian despre moartea Regelui Cioaba

Ce zice Împaratul Iulian despre moartea Regelui Cioaba

Împăratul romilor Iulian a declarat corespondentului Mediafax, duminică, după ce a aflat despre decesul lui Florin Cioabă, că este o tragedie şi că va urma o perioadă de doliu de 30 de zile, dar şi funeralii „cum nu s-au mai văzut”.

Am fost sunat din Turcia de copiii lui Cioabă, care mi-au spus că regele a murit. Urmează 30 de zile de doliu. Peste două-trei săptămâni vom întruni Consiliul de Coroană şi vom hotărî cine îl va urma la tron. Conform legii noastre, cel care îi urmează este Dorin, fiul lui cel mare”, a declarat Iulian.

Potrivit acestuia, copiii lui Florin Cioabă i-au spus că „inima artificială ce i-a fost montată nu a mai funcţionat”.

Întrebat cum se vor desfăşura funeraliile, Împăratul Iulian a declarat: „Vor fi funeralii deosebite, cum nu s-au mai văzut până acum, care vor dura trei zile”.

Iulian a transmis şi un mesaj comunităţii de romi pe care îi îndeamnă la pace şi linişte, rugându-i să stea liniştiţi, pentru că „cei care trebuie să aibă grijă de ei vor avea în continuare şi să nu facă fapte rele, cum au făcut sâmbătă, la Lugoj”.

Rude şi apropiaţi ai lui Florin Cioabă s-au adunat, duminică, la reşedinţa familiei din municipiul Sibiu, însă porţile casei au fost închise, cei prezenţi refuzând să dea declaraţii şi spunând că vor „să-şi plângă mortul”.

De asemenea, la biserica aflată în apropiere de reşedinţa familiei, unde Florin Cioabă era pastor, au venit aproximativ 40 de persoane, uşile fiind închise pentru rugăciune.

Familia lui Florin Cioabă doreşte ca acesta să fie înmormântat în acelaşi cavou cu tatăl său, Ioan Cioabă, în Cimitirul Municipal din Sibiu.

5 comentarii

Ereticul 18-08-2013 - 22:45

funeralii “cum nu s-au mai văzut”

Din ce bani?Ca parca famlia declara ca vrea ca Statul Roman sa plateasca cheltuielile de spitalizare pentru ca ei nu au fondurile necesare.
Sau expresia se refera la funeralii in pura traditie indiana, unde „maharajahul” era incinerat / ingropat cu toate nevestele si toti servitorii?

Ionel 19-08-2013 - 07:45

Stai linistit! Urmeaza un comandou cu fuste pentru recuperarea bulibasei de o sa creada doctorii ca a venit al treilea razboi mondial si apocalipsa!

BULA 19-08-2013 - 08:19

„Imparat”, „Rege”, sunt grade in mafia tiganeasca. Mai bine adoptau denumirile din armata, „Colonel”, „General”, etc.

UnUL 19-08-2013 - 08:21

Interesantă propunere, Bulă. Le-ai transmis-o și lor?

i.j 21-08-2013 - 20:11

tot respectul pentru imparat . seniorul la pus la punct pe trepadusul aparut pentru prima si ultima data la rtv

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult