Acasa Actualitate-InternaSocial Cine a fost de vină pentru accidentul de autocar din Muntenegru

Cine a fost de vină pentru accidentul de autocar din Muntenegru

scris de C.S.
2 afisari

Concluziile anchetei privind accidentul de autocar din Muntenegru, produs în 23 iunie 2013, în care au murit 19 persoane şi alte 29 au fost rănite, au stabilit că şoferul este de vină. Dosarul a fost clasat.

Dosarul accidentului din Muntenegru a fost clasat. (foto: ziuanews)

Pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit că accidentul rutier s-a produs ca urmare a neglijenţei în trafic a şoferului autocarului, care se deplasa pe drumul principal dinspre Kolasin în direcţia Podgorica cu o viteză de 80 kilometri pe oră, mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum, „neadaptând viteza de deplasare a autocarului la limitele impuse prin semnele de circulaţie, la banda marcată pe şosea, la starea suprafeţei acesteia, şoseaua fiind umedă şi alunecoasă”.

„Aceste împrejurări au condus la destabilizarea intensă a autocarului, la pierderea echilibrului şi răsturnarea lui, urmată de coliziunea cu trotuarul podului şi gardul metalic al acestuia şi, ulterior, căderea în prăpastia care duce la râul Moraca”, a precizat sursa citată.

Potrivit procurorilor, procesul verbal de autopsie emis de Departamentul de Medicină Legală din Podgorica a concluzionat că moartea şoferului Ciobanu George a fost violentă, ca urmare a „distrugerii centrilor nervoşi vitali, din cauza fracturilor osoase craniene şi a hemoragiei interne, răni cauzate de forţa mecanică, în momentul decesului neexistând stare de alcoolemie”.

De asemenea, prin nota de serviciu din 20 septembrie 2013, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bjelo Polje, se menţionează faptul că, „deoarece şoferul autobuzului Ciobanu George a decedat în accidentul de circulaţie în cauză, nu există temei pentru derularea procedurii penale”.

Având în vedere că împrejurările producerii accidentului şi stabilirea persoanei vinovate şi a culpei acestuia au făcut obiectul unei cercetări penale finalizate cu o soluţie  de neurmărire dispusă de autorităţile judiciare din Muntenegru, s-a constatat că lipseşte o condiţie prevăzută de lege necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, „motiv pentru care s-a dispus clasarea cauzei privind pe Ciobanu George sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă în formă calificată prevăzută de art.178 alin.1, 2 şi 5 din vechiul Cod penal”, a precizat sursa citată.

În urma celor constate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă, s-a dispus clasarea cauzei şi faţă de reprezentanţii firmei transportatoare – Gregory Tour Serv.

1 comentariu

Topaz 18-02-2014 - 19:25

Se pare ca toata lumea a uitat de acel copil pe deasupra caruia a trecut autocarul(acesta fiind pe carosabil)si careia tatal sau i-a spus vazandu-l teafar:”sa plecam de aici”-dupa ce autocarul a sarit peste balustrada.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult