Acasa Actualitate-InternaSocial Cine a fost la înmormântarea soacrei lui Băsescu

Cine a fost la înmormântarea soacrei lui Băsescu

scris de L.M.
16 afisari

Aurora Andruşca, soacra preşedintelui Traian Băsescu, a fost înmormântată, duminică după-amiază, în Cimitirul “Eternitatea” din Suceava.

Cine a fost la înmormântarea soacrei lui Băsescu

Traian Băsescu, soţia sa, Maria, cele două fiice, Elena şi Ioana, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, dar şi circa o mie de localnici au participat la ceremonie. La slujbă aumai fost lideri ai PDL şi reprezentanţi ai Guvernului, dar şi autorităţi locale. Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, primarul din Arad, Gheorghe Falcă şi primarul din Alba-Iulia, Mircea Hava, au trimis coroane de flori.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, preşedintele PDL, Emil Boc, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, ministrul Dezvoltării şi Turismului, Cristian Petrescu, ministrul de Interne, Gabriel Berca, ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, prim-vicepreşedintele PDL Theodor Baconschi, deputatul Wiliam Brânză, Adrian Videanu şi Radu Berceanu, împreună cu soţiile, precum şi preşedintele PDL Neamţ, Gheorghe Ştefan au ajuns, duminică dimineaţă, la Suceava cu un avion, pentru a participa la înmormântarea soacrei preşedintelui Traian Băsescu. Ei au fost transportaţi cu microbuze la Biserica „Sfânta Treime” din cartierul Burdujeni-sat, unde au depus coroane de flori şi au asistat la slujbă, informează Mediafax. De asemenea, la Suceava, au ajuns, cu maşinile personale, deputatul Ioan Oltean şi ministrul Telecomunicaţiilor, Răzvan Mustea.

Au mai fost prezenţi şeful Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, primarul Ion Lungu, dar şi parlamentari PDL de Suceava. Soacra preşedintelui Traian Băsescu, Aurora Andruşca, în vârstă de 83 de ani a decedat, vineri, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. Ea suferea de boli cronice.

1 comentariu

Paul din Ohio 01-04-2012 - 21:07

Nici macar Ceausescu nu a reusit sa-i care pe toti membrii comitetului sau central la inmormantarea soacrei lui. BRAVO BA’SECU-le.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult