Colectiv: A mai murit o fată. Bilanțul - 57 | Ziua Veche
Acasa Actualitate-InternaSocial Colectiv: A mai murit o fată. Bilanțul victimelor a ajuns la 57

Colectiv: A mai murit o fată. Bilanțul victimelor a ajuns la 57

scris de C.P.
5 afisari

O altă persoană rănită în incendiul de la club Colectiv a murit joi la Spitalul de Arși din București.

Raniti colectivÎn spitalele din București mai sunt internați 11 răniți în Colectiv, care se află în stare critică și gravă, alți 33 fiind în stare stabilă.

De asemenea, 30 de victime sunt internate în unități medicale din străinătate.

Trei răniți în clubul Colectiv se află în continuare internați la Spitalul de Urgență Floreasca, toți având o evoluție bună.

“Unul dintre pacienți, de fapt cel mai grav, care la internare a fost în stop cardiac și resuscitat, este într-o stare neașteptat de bună evoluția sa. Părea lipsit de orice speranță și uitați că au trecut mai bine de două săptămâni și luptă cu boala. Ceilalți doi sunt bine. O fată este chiar foarte bine și celălalt pacient pe care îl mai avem este pe o traiectorie favorabilă. Așa cum am zis de la început, săptămâna a doua a fost cea mai grea și atunci rata de decese legată de complicațiile majore este maximă, dar deja am trecut de perioada respectivă”, a afirmat profesorul Ioan Lascăr.

Trupurile neînsuflețite a cinci tineri răniți în clubul Colectiv și care au murit la spitale din străinătate au fost repatriate, urmând ca joi și vineri să fie aduse în țară alte trei, informează MAE .

Potrivit sursei citate, joi ajunge în țară sicriul cu trupul neînsuflețit al unui tânăr decedat în Marea Britanie, iar în cursul zilei de vineri alți doi care au murit în Marea Britanie și Germania.

“Pentru repatrierea în România a trupurilor neînsuflețite ale cetățenilor români victime ale tragediei din Colectiv care au decedat în străinătate au fost disponibilizate, din fondurile speciale alocate în bugetul MAE pentru gestionarea situațiilor de criză consulară, sumele necesare suportării cheltuielilor de transport internațional”, precizează MAE.

Din respect față de familiile victimelor și conform prevederilor legale referitoare la respectarea vieții private nu vor fi comunicate public detalii cu privire la identitatea victimelor sau coordonate privind transportul trupurilor neînsuflețite, a subliniat MAE.

“Misiunile diplomatice și oficiile consulare române s-au ocupat, în mod prioritar, de toate formalitățile legate de contractarea societăților de pompe funebre și de eliberarea documentelor necesare. De asemenea, reprezentanțele române au menținut în permanență legătura cu autoritățile locale competente, depunând toate diligențele posibile pentru accelerarea procedurilor inițiate pe plan local, care au presupus anumite investigații de natură medico-legală și judiciară, respectiv înregistrarea deceselor și autorizarea transporturilor funerare. În urma acestor demersuri, s-a reușit soluționarea tuturor formalităților impuse de legislațiile locale în cel mai scurt timp posibil. MAE precizează că durata procesului de repatriere este determinată de procedurile legale interne din statele respective”, se mai arată în comunicatul amintit.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult