Acasa Actualitate-InternaSocial „Creşterea preţurilor la produsele agroalimentare este nejustificată”

„Creşterea preţurilor la produsele agroalimentare este nejustificată”

scris de Ziua Veche
2 afisari

Ministerul Agriculturii consideră că, în acest moment, creşterea preţurilor la produsele agroalimentare este nejustificată şi artificială.


„Ministrul Valeriu Tabără nu este de acord şi nu va promova niciodată o politică de creştere a preţurilor produselor agroalimentare care, în acest moment, este nejustificată. Astfel, atât ministrul agriculturii, cât şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu susţin punctul de vedere al celor care aruncă vina pe producătorul agricol român, fie el mic sau mare. Chiar în contextul în care preţul la materia primă a crescut, există suficiente rezerve în costuri – de la procesator până la raft – care să nu modifice preţurile de vânzare către consumatori”, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii (MADR).

MADR consideră că multe din disfuncţionalităţile pieţei îi defavorizează, în principal, pe producătorii agricoli de materie primă şi pe consumatorul român, în timp ce procesatorii şi cei care comercializează produse agroalimentare absorb profiturile din sistem.

Ministerul mai subliniază că nu subvenţiile sunt cele care creează disfuncţionalităţi legate de preţuri, ci modul în care se speculează cu produsele agroalimentare, lucru pe care nu îl fac producătorii români din sectorul vegetal sau animal.

0 comentariu

Contele Monte Cristo 19-08-2010 - 23:01

Va Fi Atacată România?
Mediatizarea din Rusia pe tema spionului Român e de rău augur!
Demonstrează că Putin urmăreşte ceva. Posbil vrea să se răzbune pe Băsescu pentru că l-a înfruntat în Moldova şi de aceea acum urmăreste amplificarea zâzaniei pentru a urma „modelul” Georgian asemenea. Şi astfel ar începe un al III-lea Razboi Mondial. Biblicii Gog si Magog s-ar putea traduce prin Geţi si MasaGeţi, adică prin Români şi Ruşi care s-ar putea încăiera acum în Moldova-Basarabia. Pentru că armata a 14-a din Transnistria va ataca Republica Moldova, iar România ar interveni în apărearea Moldovei. Astfel războiul ar deveni de neoprit: Putin va înainta din Orgoliu Rusesc, iar românii nu se vor putea retrage şi abandona Moldova ca în 1940… deci conflagraţia s-ar acutiza… Polonia, Georgia, Balticii sunt ţări care ştiu cu cine au de-a face în cazul Rusiei şi nu ar vedea cu ochi buni atacul rusesc, mai ales Georgia păţită… deci, nu trebuie să privim acest scenariu ca „imposibil”, ci ca unul care înca poate fi Prevenit!
http://politicom.moldova.org/news/rusii-fac-scenarii-pentru-dezmembrarea-romaniei-200688-rom.html
http://www.basarabeni.ro/stiri.php?action=read&pagina=239

http://www.youtube.com/watch?v=MvXyGQF2txE

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult